România va acorda ajutoare umanitare constând în vaccin anti-COVID către mai multe țări

Vaccinare anti-Covid. FOTO Enel
Vaccinare anti-Covid. FOTO Enel

Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 5 august, o hotărâre privind acordarea unor ajutoare umanitare, cu titlu gratuit, pentru Tunisia, Egipt, Albania și Vietnam, constând în doze de vaccin anti-COVID.

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 5 august, o hotărâre privind acordarea unor ajutoare umanitare, cu titlu gratuit, pentru Tunisia, Egipt, Albania și Vietnam, în vederea gestionării epidemiei de COVID-19.

Ajutorul umanitar pentru Tunisia constă în acordarea a 425.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, pentru Republica Arabă Egipt a 525.000 de doze, pentru Albania a 150.000 de doze, iar pentru Vietnam în acordarea a 199.200 de doze de vaccin împotriva COVID-19, din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății și livrate de către compania AstraZeneca.

Asigurarea transportului dozelor de vaccin se va realiza de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) – structurile de specialitate aflate în coordonarea acestuia sau Ministerul Apărării Naționale. DSU, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea cheltuielilor eligibile ocazionate de transport din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, în situația în care asistența se va acorda prin acest mecanism. Transportul în Vietnam al celor 199.200 de doze suplimentare de vaccin COVID-19 se va realiza în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2021 privind acordarea unor ajutoare umanitare din Rezerva Ministerului Sănătăţii, cu titlu gratuit, pentru Vietnam, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*