Primul eveniment post pandemie din București, ”Împreună pentru fete și femei”, a reunit peste 100 de participanți din lumea modei, a artei și a afacerilor

Primul eveniment post pandemie din București, ”Împreună pentru fete și femei”, a reunit peste 100 de participanți din lumea modei, a artei și a afacerilor

Evenimentul caritabil „Împreună pentru fete și femei”, care a avut loc pe 9 martie, la Restaurant Elisabeta, sub forma unei prezentări de modă, urmat de o sesiune de networking, a reunit peste 100 de participanți și a fost primul eveniment mare din București organizat post-pandemie. Organizat de Miss International România, Ada-Maria Ileana, a avut ca scop strângerea donațiilor pentru organizația Iele-Sânziene. Jumătate din donațiile strânse, în valoare de aproape 4000 de lei, au fost direcționate pentru sprijinul refugiaților ucraineni, prin Crucea Roșie Română. Printre modele s-au numărat și alte reprezentante ale României la concursuri internaționale de frumusețe, precum Miss Universe și Miss Supranational. 13 designeri români, talentați și apreciați în lumea modei, și-au prezentat ultimele colecții: de la ținute de zi, până la rochii și costume de gală. De asemenea, au fost prezente toate câștigătoarele competițiilor Miss de top din România precum și câștigătoare ale unor competiții Miss Junior, atât în România, cât și pe plan internațional.

Nu a lipsit nici partea muzicală, interpretând Ada-Maria Ileana, Miss International Romania, Maria Parascheva Beia (12 ani), câștigătoarea International Fashion Runway (Dubai, decembrie 2021) și artistul Dani Dobre, care a susținut un recital.

Sesiunea de networking a reunit reprezentanți din domeniile modei, artei, afacerilor, turismului dar și reprezentanți mass-media. De altfel, una dintre concluzii a fost aceea că lumea modei și a frumuseții va colabora mai mult cu lumea artei, a afacerilor și a turismului.

”Sunt încântată că am alături oameni apropiați și pe de altă parte, că descopăr noi colaboratori și parteneri. La ora actuală, trăim evenimente dramatice la granița noastră și ne străduim la rândul nostru să sprijinim refugiații ucraineni, cât de mult putem. Dacă fiecare român se implică atât cât poate, și deja mulți au făcut-o cu dedicare, ne ajutăm vecinii, ajutăm oameni și dovedim că suntem într-adevăr o țară ospitalieră. Ceea ce cred din tot sufletul că suntem. Mulțumesc Asociației Iele-Sânziene și tuturor partenerilor mei pentru implicare. Promit că voi reprezenta cât pot de bine atât România în general, cât și turismul românesc în particular, imaginea țării noastre, la finala Miss International din Japonia, unde voi participa în toamna acestui an”, a subliniat Ada-Maria Ileana, Miss International Romania, organizator al evenimentului ”Împreună pentru fete și femei”.

”Deși am mai fost implicat în acest domeniu, sunt cunoscut în special ca om de turism și de comunicare. Sunt sigur că acest eveniment va constitui un pas pentru o mai bună colaborare între lumea modei și a frumuseții cu lumea turismului și a afacerilor. Ne putem promova foarte bine țara, pe plan turistic și în general, prin lumea modei și prin ambasadoarele și ambasadorii frumuseții. Așa cum o fac cu mare succes Italia sau Franța. Iar Dubai, un adevărat hub al evenimentelor și o destinație turistică de top, a devenit și un centru al lumii modei și a competițiilor de frumusețe”, subliniază Traian Bădulescu, jurnalist, consultant în turism și coorganizator al evenimentului.

Printre invitați s-au numărat reprezentante ale României la cele mai importante concursuri de Miss:

Carmina Olimpia Cotfas – Miss Universe România 2021

Andra Tache – Miss Supranational România 2022

Denisa Malacu – Miss Intercontinental România 2022

Daniela Ștefan – Miss Globe România 2021

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*