Plăți de peste 65 de milioane de lei, pentru investiții realizate prin PNDL

Drum. FOTO music4life

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, astăzi, suma de 65.226.713,08 lei, în vederea decontării facturilor pentru 109 obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I, a fost achitată suma de 1.776.411,06 de lei pentru 9 obiective, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate facturi în valoare de  63.450.301,42 de lei pentru 100 de obiective.

Programul Național de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanțare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităților administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educațională, de sănătate și de mediu, sportivă, social-culturală și turistică, administrativă și de acces la căile de comunicație, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*