Platformă comunală de depozitare a gunoiului de grajd pentru locuitorii din Schitu, județul Giurgiu

Platformă comunală de colectare a gunoiului de grajd. FOTO Ministerul Mediului

Crescătorii de animale din comuna Schitu (județul Giurgiu) au de acum la dispoziție o platformă cu o capacitate de stocare este de 2.400mc/an pentru a depozita în mod corespunzător bălegarul, cu respectarea noilor recomandări ale Programului de Acțiune și ale Codului de Bune Practici Agricole privind prevenirea poluării apelor cu nitrați din surse agricole.

Astfel, prin proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” (CIPN), implementat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) – autoritatea locală beneficiază de un sistem integrat de colectare a gunoiului de grajd, prin care ajută micii fermieri și gospodarii care au animale. Depozitarea corectă a bălegarului, pe această platformă comunală, reduce poluarea cu nitrați din surse agricole, fenomen care afectează apa din fântâni, puțuri sau alte surse necentralizate.

Valoarea totală a investiției se ridică la 1.989.391 lei cu TVA, din care MMAP a contribuit cu 1.867.652 lei, restul de 121.739 lei fiind asigurat din contribuția locală. Suma acoperă construirea, amenajarea platformei și dotarea acesteia cu utilaje necesare bunei sale funcționări, UAT-ul primind și un set de utilaje alcătuit dintr-un tractor, două remorci, încărcător frontal, vidanjă și mașină de împrăștiat compostul rezultat (mranița).

De gestionarea platformei se va ocupa UAT-ul beneficiar, sub monitorizarea atentă a reprezentanților MMAP, în strictă conformitate cu reglementările europene și naționale în vigoare.

Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Proiectul este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial început în 2008 și încheiat în 2017, a finanțat 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 85 de comunități locale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*