NuScale și Nuclearelectrica colaborează pentru a avansa tehnologia nucleară producătoare de energie curată în România

Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu
Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu

Cu ocazia întâlnirii liderilor și guvernelor mondiale la Glasgow pentru a discuta schimbările climatice, Nuclearelectrica și NuScale Power au convenit să semneze un acord pentru a avansa tehnologii de producere a energiei curate în Europa.

Cu ocazia întâlnirii liderilor, oficialilor guvernamentali, asociațiilor non-guvernamentale și oamenilor de știință la Conferința Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP26) de la Glasgow, NuScale Power, prima și singura companie care a primit aprobarea de la Comisia de Reglementare din SUA, și Nucleaelectrica, producătorul român de energie nucleară, au convenit să colaboreze pentru a avansa tehnologii de producere a energiei curate în Europa.

În urma parteneriatului, România are potențialul de a dezvolta prima centrală bazată pe reactoare modulare mici din Europa. Această cooperare se bazează pe acordul interguvernamental semnat între Departamentul Energiei al SUA și Ministerul Energiei din România.

Parteneriatul dintre Nuclearelectrica și NuScale vine într-un moment important, cu ocazia discutării de către factorii decizionali importanți din întreaga lume a urgenței accelerării tranziției către energia curate. Tehnologia SMR NuScale poate sprijini obiectivele internaționale de a minimaliza impactul negativ al schimbărilor climatice și a consolida prosperitatea globală.

În 2019, NuScale și Nuclearelectrica au semnat Memorandumul de Înțelegere (MOU pentru evaluarea dezvoltării, autorizării și construirii unui SMR NuScale în România.

În august 2020, NuScale a intrat în istorie drept primul și singurul SMR care a primit aprobarea de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA – o etapă crucială în construirea și implementarea acestei tehnologii SMR. Compania menține un ritm accelerat al programului său de dezvoltare și comercializare a tehnologiei sale SMR.

Despre NuScale Power

NuScale Power a dezvoltat cea inovatoare centrală nucleară modulară de mici dimensiuni pentru generarea de electricitate, căldură, desalinizare, producerea hidrogenului etc. Conceptul revoluționar al reactorului modular de mici dimensiuni (SMR) foloseste un modul NuScale Power Module™ fabricat în întregime de companie, capabil să genereze 77 MW de electricitate, folosind o versiune mai sigură, mai mică și scalabilă a tehnologiei reactoarelor pe bază de apă presurizată.

Tehnologia scalabilă a centralei SMR NuScale poate găzdui până la patru, șase sau 12 module individuale și oferă beneficiile energiei curate, fără carbon, precum și alte beneficii pentru mediu, comunități, industria și economia locală.

Investitorul majoritar la NuScale este Fluor Corporation, o companie globală de inginerie, achiziții și construcții cu un istoric de 70 de ani în domeniul energiei nucleare comerciale.

NuScale are sediul în Portland, OR și are birouri în Corvallis, OR; Rockville, MD; Charlotte, NC; Richland, WA; si Londra, Marea Britanie.

Despre SN Nuclearelectrica SA

SN Nuclearelectrica SA este un producător național de energie și combustibil nuclear, sub coordonarea Ministerului Energiei. Compania este listată pe Bursa de Valori București din 2013, acționarul principal fiind statul român cu 82,49% și alți acționari cu 17,50%. SNN are două filiale: CNE Cernavodă care operează Unitățile 1 și 2 și Fabrica de Combustibil Pitești.

Sucursala CEN Cernavodă operează două unități nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unități dintre cele peste 400 de centrale electrice nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear și este în curs de a realiza un ciclu de combustibil integrat prin achiziționarea unei linii de procesare a concentratului de uraniu pentru sprijinirea proiectelor de investiții pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica are un rol strategic la nivel național, contribuind cu peste 20% din necesarul total de energie. De asemenea, energia nucleară are un rol esențial în atingerea obiectivelor de decarbonizare și în asigurarea tranziției către o economie fără CO2, contribuind în prezent cu 33% din totalul producției de energie fără CO2. După finalizarea proiectelor sale strategice, această contribuție va crește la 66% la începutul anilor 2030.

La începutul anilor 2030, energia nucleară va acoperi aproximativ 35% din necesarul total de consum prin funcționarea a patru unități nucleare, va evita eliberarea a 20 de milioane de tone de CO2/an, va crea peste 19000 de locuri de muncă în cadrul lanțului intern de aprovizionare și va contribui la dezvoltarea cercetării și educației în domeniul nuclear și în domeniile asociate.

Prin proiectele sale de investiții cu o valoare totală de aproximativ 9 milioane Euro, SNN devine un pilon al decarbonizării generând în același timp un efect multiplu în dezvoltarea micro și macroeconomică. SNN dezvoltă aceste proiecte dezvoltând astfel o nouă generație de specialiști, prin păstrarea și formarea acestora, precum și prin valorificarea potențialului acestora.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*