Modernizarea Gării de Nord va fi realizată de constructorii români

Gara de Nord. FOTO CFR

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că a fost desemnată oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de MODERNIZARE/CONSOLIDARE/REABILITARE a STAȚIEI CF GARA DE NORD BUCUREȘTI (Etapa I), un proiect finanțat din fonduri nerambursabile, prin  PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT).

Oferta depusă de asocierea de firme românești SC GDO MOV IMPEX  SRL – SC OMEGA CERT SISTEM  SRL, în valoare de 419.854.213,32 (fără TVA), a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Durata aferentă proiectării și execuției lucrărilor este de 55 de luni (9 luni pentru proiectare, 46 de luni pentru execuție), iar perioada de garanție a obiectivului este de 60 de luni.

ETAPA I a programului de MODERNIZARE a celei mai mari gări din România – Gara de Nord București – include reabilitarea spațiilor existente în cele trei corpuri ale clădirii, unde se desfășoară activitatea feroviară, sunt asigurate servicii destinate publicului călător, precum și acvtivități comerciale:

Corp A (clădiri B-dul Dinicu Golescu)

Corp B (central, coloane, casele de bilete clasa I)

Corp C (casele de bilete clasa a II-a, Calea Giviței)

Principalele lucrări de modernizare vizează:

  • modernizarea/consolidarea/reabilitarea clădirilor din stația de călători București Nord;
  • modernizarea spațiilor destinate publicului călător, inclusiv facilități pentru persoanele cu dizabilități;
  • reabilitarea construcțiilor monument cu valoare istorică;
  • crearea unor spații verzi centrale, cu zonă de așteptare pentru publicul aflat în tranzit;
  • regenerarea zonei aferente stației de călători Gara de Nord pe principiile de smart city/creative city/green city;
  • asigurarea elementelor de siguranță și confort pentru călători – balustrade, rampe pentru persoane cu dizabilități, lifturi, sisteme de control acces;
  • sisteme noi de ventilație/încălzire
  • modernizarea sistemului de iluminat și a instalațiilor electrice, sanitare, termice etc;
  • modernizarea Sistemului de informare a publicului călător și a echipamentului de telecomunicații etc.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*