Ministrul Finanțelor și ARB au discutat despre finanțarea economiei românești și despre protejarea cetățenilor în contextul conflictului din Ucraina

Adrian Câciu. FOTO Facebook Adrian Câciu

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, și reprezentanții Asociației Române a Bãncilor au discutat luni, 28 februarie, despre mãsurile de finanțare a economiei românești și despre protejarea cetãțenilor în contextul generat atât de conflictul din Ucraina, cât și de puseul inflaționist cauzat de creșterea prețurilor la energie și combustibil.

“România va aplica toate sancțiunile decise la nivel european și internațional și, în colaborare cu toate instituțiile implicate, se va asigura cã acestea au efect imediat, ferm și concret. Totodatã, trebuie asigurate toate instrumentele de finanțare și de capital astfel încât economia româneascã și cetãțenii sã fie protejați, iar proiectele de dezvoltare finanțate prin fonduri europene și naționale sã continue. Acest lucru va fi realizat în continuare într-un parteneriat real între stat, economie, cetațeni și capital”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Comunitatea bancarã și-a exprimat disponibilitatea de a susține finanțarea economiei, de identificare a unor soluții în sprijinul cetãțenilor care au credite, dar și pentru susținerea prin instrumente specifice a proiectelor aferente Planului Național de Redresare și Reziliențã și a programelor structurale.
Cele douã pãrți au discutat și despre necesitatea identificãrii unor mecanisme de finanțare prin care sistemul bancar sã sprijine în continuare dezvoltarea mediului de afaceri. Bãncile au susținut populația și companiile în perioada pandemiei, prin acordarea de finanțãri în cel mai susținut ritm de la criza financiarã trecutã.
Asociația Românã a Bãncilor a dat asigurãri cã sistemul bancar este solid și rezilient.

“Obiectivul comunitãții bancare este creșterea gradului de intermediere financiarã spre media europeanã de 92% și a nivelului incluziunii financiare, de la 67% spre media europeanã de 95%”, a declarat Bogdan Neacșu, președintele Consiliului Director al Asociației Române a Bãncilor.

Indicatorii-cheie precum solvabilitatea, gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante și cel de acoperire a necesarului de lichiditate înregistreazã valori care poziționeazã sistemul bancar românesc într-o zonã de stabilitate ridicatã.
Ministerul Finanțelor și Asociația Românã a Bãncilor vor continua dialogul structurat pentru identificarea celor mai bune mãsuri în funcție de evoluția situației internaționale generate de conflictul din Ucraina și de aplicare a deciziilor la nivel european în acest context.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*