Ministerul Mediului lansează procedura de achiziție pentru containerele necesare dotării Centrelor de aport voluntar, prin PNRR

Mircea Fechet. FOTO Ministerul Mediului

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de atribuire pentru achiziția de containere pentru dotarea centrelor de colectare prin aport voluntar în scopul implementării proiectelor aferente Componentei C3 din PNRR – Managementul deșeurilor. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 1 aprilie 2024.

Containerele fac parte din Investiția I.1 – Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune – Subinvestiția I.1.A – Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar, în baza acordurilor de asociere semnate cu Unitățile Administrativ-Teritoriale, din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Astfel, valoarea estimată pentru cele 597 pachete de containere necesare dotării centrelor de colectare cu aport voluntar este de peste 619.5 milioane lei, fără TVA. Unitățile Administrativ-Teritoriale sunt beneficiarii investiției care vor avea calitatea de autoritate de implementare și plată în cadrul proiectelor.

„Centrele de colectare prin aport voluntar sunt esențiale pentru ca primăriile să-și poată extinde infrastructura de colectare separată și să-și îmbunătățească ratele de reciclare. Totodată, acestea vor asigura colectarea separată a deșeurilor menajere ce nu pot fi colectate în sistem door-to-door, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri ce nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări.  Autoritățile din zona urbană trebuie să facă pasul spre sisteme bine dezvoltate, sisteme inteligente, care să gestioneze informațiile la nivel de gospodărie, la nivel de familie”, a subliniat ministrul Mircea Fechet.

Dotarea fiecărui centru de colectare prin aport voluntar va cuprinde:

Container de tip birou pentru administrație – supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare;

Container frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări);

Container pentru colectarea de deșeuri periculoase (echipat cu recipiente pentru lămpi fluorescente, becuri, deșeuri solide și lichide periculoase, uleiuri uzate, vopseluri, solvenți deșeuri medicale, baterii, deșeuri electrice);

Containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile;

Containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colectarea deșeurilor electrice/electronice mici, a celor de uz casnic (electrice mari – frigidere, televizoare, etc.) și a celor de mobilier/lemn;

Containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle/borcane/recipiente sticlă;

Containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină (crengi, frunze, etc);

Containere deschise, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz.

În cadrul primei runde de atragere de fonduri, care a avut loc în perioada în perioada 22.09.2022 – 22.11.2022, au fost aprobate cereri de finanțare pentru 546 de beneficiari (Unități Administrativ-Teritoriale, inclusiv subdiviziunile/ sectoarele acestora, organizate la nivel de municipiu, oraș, comună și județ și asocieri ale acestora), care vor implementa un număr total de 597 centre de colectare cu aport voluntar.   Apelul a fost de tip necompetitiv, pe principiul “primul venit, primul servit”.

Procedura de atribuire – licitație deschisă va fi organizată pe 9 loturi, împărțite pe zone geografice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*