IoTSF plasează politica de securitate IoT a Xiaomi pe primele locuri din lume

Xiaomi M 11 Ultra. FOTO Venus Five

Xiaomi Corporation (“Xiaomi” sau “Grupul”), o companie de electronice de larg consum și producție inteligentă, a primit un calificativ de top pentru securitatea sa IoT din partea Internet of Things Security Foundation (IoTSF).

Xiaomi a participat la Conferința Virtuală IoTSF 2021, eveniment global desfășurat pe 3 și 4 noiembrie, care s-a axat asupra securității cibernetice IoT. Xiaomi, care deține cea mai mare platformă AIoT pentru consumatori din lume, și-a împărtășit cunoștințele despre securitatea IoT. În timpul evenimentului, IoTSF a publicat un raport potrivit căruia Xiaomi se numără printre cele mai de succes companii care implementează politici de divulgare a vulnerabilităților. Raportul demonstrează încă o dată poziția de lider a Xiaomi în securitatea IoT.

IoTSF s-a format în 2015 ca răspuns la pericolele tot mai mari la adresa aplicațiilor IoT. IoTSF are peste 100 de membri, printre care reprezentanți ARM, Cisco, BSI, Mastercard și Xiaomi, cu toții concentrați asupra descoperirii de noi metode de protejare a securității IoT. Conferința Virtuală IoTSF 2021 a ajuns la cea de-a șaptea ediție anuală. Delegați ai mai multor companii, instituții și organizații au discutat despre problemele de securitate IoT și au împărtășit ultimele cercetări și practici de pionierat pentru construirea unui ecosistem IoT sigur, fiabil și de încredere.

Kevin Song, directorul Departamentului de Securitate și Conformitate cu Confidențialitatea din cadrul Xiaomi, a prezentat la conferință lucrarea intitulată “IoT Security Compliance Framework Adoption Practice”. În prezentarea sa, Kevin a explicat cum Xiaomi și-a construit cadrul de conformitate cu securitatea IoT prin folosirea celor mai înalte standarde din industrie, precum IoTSF Compliance Framework și ETSI EN 303 645, care sunt unele dintre primele standarde de coeziune în privința securității cibernetice din lume.

IoTSF a publicat Contemporary Use of Vulnerability Disclosure Report, prin care a detaliat politicile de divulgare ale diferitelor companii de tehnologie. Xiaomi s-a aflat pe “Lista Verde”, care conține companii care nu doar că întrunesc cerințele de bază, ci și testele extinse ale IoTSF. Potrivit raportului, există 20 de alte companii din întreaga lume care au fost incluse pe “Lista Verde” alături de Xiaomi, printre care Google, Microsoft, Siemens, Bosch, LG, Panasonic etc.

John Moor, co-fondator și Managing Director al IoTSF, a spus: “Misiunea IoTSF a fost întotdeauna aceea de a ajuta produsele IoT să se conecteze în siguranță. Ca parte din această misiune, am crescut gradul de conștientizare și le-am solicitat furnizorilor IoT să pună pe primul loc securitatea și să acorde mai multă atenție numărului tot mai mare de amenințări la securitate IoT. Xiaomi este un bun exemplu de furnizor responsabil care a răspuns acestui apel și este un bun exemplu de companie care tratează la modul cel mai serios problemele de securitate. Xiaomi și-a demonstrat în mod activ angajamentele – de exemplu, prin publicarea Vulnerability Disclosure Policy din 2019 încoace, dar și datorită transparenței prin care echipele aderă la principiul securității în toate stadiile de producție. Suntem mândri că avem un astfel de membru în IoTSF”

Xiaomi este unul dintre cele mai mari branduri de telefoane inteligente din lume. De asemenea, a dezvoltat cea mai mare platformă AIoT pentru utilizatori din lume. Xiaomi oferă sute de produse în calitatea sa de companie de produse inteligente și electronice de larg consum și are peste 374.5 milioane de dispozitive inteligente (în afară de smartphone-uri și laptopuri) conectate la platforma sa, până la data de 30 iunie 2021. Xiaomi se angajează să sporească protecția securității produselor sale IoT și să îmbunătățească experiența utilizatorilor.

Xiaomi este un membru care implementează alianța ioXt. În iulie 2021, Mi 360° Home Security Camera a obținut Certificarea Kitemark™ pentru Dispozitivele IoT Rezidențiale din partea British Standard Institution (BSI), în timp ce aplicația Xiaomi Home a obținut Certificarea Kitemark™ pentru Aplicații Digitale Sigure. De asemenea, compania a fost unul dintre liderii în dezvoltarea unui laborator specializat pe probleme de securitate IoT, pentru a cerceta tehnologiile de securitate emergente și pentru a oferi o protecție mai mare stilului de viață inteligent bazat pe tehnologie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*