Investiție de 79 milioane de lei pentru modernizarea rețelei și implementare SMART cu fonduri europene în județul Neamț

FOTO Delgaz Grid

În cadrul proiectului, demarat luna trecută, vor fi instalate peste 11.000 de contoare inteligente la consumatori casnici și non casnici mici din 22 de comune din județul Neamț. În același timp vor fi instalate și echipamentele necesare pentru funcționarea sistemului de distribuție inteligent.

Cele 22 de comune în care se vor derula lucrările sunt: Alexandru cel Bun, Bahna, Bicaz-Chei, Bârgăuani, Bodești, Borlești, Cândești, Costișa, Dobreni, Dragomirești, Hangu, Mărgineni, Negrești, Pângărați, Podoleni, Rediu, Români, Ștefan cel Mare, Tazlău, Trifești, Valea Ursului și Zănești.

Rețeaua de distribuție de joasă tensiune din localitățile incluse în proiect va fi modernizată pe o lungime de aproape 280 km, ceea ce reprezintă 90% din rețeaua existentă în zonele ce fac obiectul investiției.  Principalele lucrări constau în înlocuirea a peste 2.000 de stâlpi de rețea și montarea a aproape 1.500 de stâlpi de branșament, înlocuire conductoare, instalarea de noi posturi de transformare, montarea a 52 noi firide de distribuție.

Investiţia, în valoare totală de aproape 79 milioane de lei, este cofinanțată cu peste 43 milioane de lei din Fondul European de Dezvoltare Regională – REACT EU (prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa prioritară 10: Creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie în vederea pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei), contribuţia companiei noastre fiind de peste 35,5 milioane de lei (TVA inclus).

Pe lângă contorizarea inteligentă, realizarea proiectului urmărește și atingerea unor obiective generale:

Reducerea timpilor de întrerupere a serviciului și a numărului de deranjamente/incidente, mai ales a celor neplanificate;

Monitorizarea alimentării cu energie de la nivelul nodurilor rețelei până la nivelul consumatorului și intervenția rapidă, de la distanță, în cazul unor disfuncționalități, întreruperi etc.;

Reducerea pierderilor, atât de natură tehnică, cât și comercială prin menținerea parametrilor energiei livrate în zona valorilor nominale.

Contorizarea inteligentă oferă o serie de beneficii și facilităţi, și anume:

Indexul contorului este transmis în mod automat, nu mai este necesară transmiterea acestuia de către client sau vizita cititorului;

Factura va reflecta exact consumul realizat, fiind eliminate facturile de estimare, permiţând clienților o mai bună gestionare a consumului şi bugetului;

Facilitează alegerea de către client a unor tarife diferențiate;

Pe lângă datele referitoare la consum, contoarele transmit şi diferite tipuri de alarme către sistemul central, unde sunt analizate şi sunt stabilite măsuri de intervenţie de la distanţă sau în teren, după caz;

Operaţiunile de deconectare şi/sau reconectare la un consumator la care este instalat şi integrat în sistem un contor inteligent nu presupun costuri pentru client.

Proiecte de investiții cu fonduri europene

Accesarea surselor de finanțare europeană reprezintă o prioritate pentru compania Delgaz Grid în vederea realizării obiectivelor de modernizare și digitalizare a infrastructurii de distribuție. La acest moment, șase proiecte în valoare de circa 254,5 milioane lei fără TVA (circa 51,9 mil. euro), cu finanțări de 182,3 milioane lei (circa 37,2 mil. euro), se află în diferite stadii de implementare.

Trei proiecte ce presupun modernizarea în scopul preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile a cinci stații de transformare din județul Vaslui, două din județul Botoșani și două din județul Suceava sunt la momentul de față în diferite faze de implementare.

Alte trei proiecte, ce vizează modernizarea rețelei de distribuție și montarea de contoare inteligente la consumatori, sunt în derulare în municipiile Iași și Suceava, dar și în județul Neamț.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*