Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, Ordonanța de urgență pentru majorarea valorii punctului de pensie și a indemnizației sociale pentru pensionari, începând cu luna ianuarie a anului viitor.
Astfel, valoarea punctului de pensie crește de la 1.442 lei, cât este în prezent, la 1.586 lei. Actul normativ aprobat de Executiv mai prevede că începând cu anul 2023 valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, comunicați de Institutul Național de Statistică.
În ceea ce privește indemnizația socială pentru pensionari, Guvernul a aprobat majorarea de la 800 lei la 1.000 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 25%.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Încrederea managerilor în economia românească a crescut în Q1 2021, iar perspectiva evoluției acesteia în următoarele luni este de asemenea mai bună, cu doar 17% dintre manageri considerând că PIB-ul va scădea (în comparație cu […]
Tinerii interesați de studii în Marea Britanie ar putea primi un împrumut din partea statului pentru a-și finanța studiile de licență. Programul de împumuturi pentru studii a fost oprit odată cu momentul BREXIT, însă guvernul […]
Guvernul a aprobat astăzi, printr-o hotărâre, Strategia națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități „O Românie echitabilă 2022-2027” și Planul operațional privind implementarea acestei strategii. Documentul adoptat urmărește stimularea participării active a persoanelor cu dizabilităţi la […]
Be the first to comment