Google premiază cele mai apreciate afaceri din HoReCa

Google

Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, Google anunță premierea celor mai apreciate afaceri din domeniul HoReCa, de pe Google Maps. Sunt premiate astfel 31 de afaceri din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României și 4 domenii de activitate, cu cel mai mare rating pe Google Maps în regiunea și sectorul din care fac parte. Fiecare afacere câștigătoare primește trofeul „Recenzia de Aur” din partea Google, ca apreciere a calității serviciilor și produselor oferite, reflectate în recenziile de pe Google Maps.

Proiectul în cadrul căruia Google acordă premiile „Recenzia de Aur” vizează companiile din domeniul HoReCa care sunt verificate prin serviciul Google Compania mea. Companiile trebuie să aibă profilul actualizat cu toate detaliile (adresă, program, telefon, etc.) și să fie active prin publicarea de actualizări constante, să aibă cel puțin 100 de recenzii pe Google Maps și un minim de 4,5 stele. Sunt premiate cele mai apreciate companii, ca rating și număr de recenzii, din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, pe 4 domenii de activitate din zona HoReCa: restaurante, hoteluri, centre spa și cafenele. Iată mai jos lista cu câștigătorii „Recenziei de Aur” de anul acesta:

Regiune Restaurante Hoteluri / Pensiuni Spa Cafenele
Nord Vest Piața9, Oradea Pensiunea Agnes, Vișeul de Sus Riviera Beauty & Spa, Cluj-Napoca SemiramiS Café, Oradea
Centru La Birou Bistro, Brașov Vila Bohemia, Sibiu Masaj Salina Brașov, Brașov The Bean Specialty Coffee, Mediaș
Nord Est Restaurant Q’usine, Campulung Moldovenesc Pensiunea Ioana, Ruginești Symphony Exclusive Club, Iași Harmony Cafe, Iași
Sud Est Garden Restaurant, Buzău Orizont-Mahmudia Resort, Mahmudia Iaki Spa, Constanța Noi Cafe, Constanța
Sud Muntenia Lacul Verde Resort, Zahanaua Foișorul cu Flori, Sinaia Verity Sport & Wellness, Pitesti La Cafenea, Sinaia
București – Ilfov Burgeria Știrbei by Malacu, București Epoque Hotel Relais & Châteaux, București The Float Room, București Saint Roastery Specialty Coffee, București
Sud Vest Taverna D’Amici, Râmnicu Vâlcea NEST, Drobeta Turnu Severin Enver Memish & Fiii, Slatina
Vest NARU, Timișoara Villa Trevi, Bazoșu Nou Dynamic Gym & Spa,  Caransebeș Ovride Specialty Coffee, Timișoara

Google Compania Mea este instrumentul gratuit prin care afacerile își pot pune profilul pe Google Maps și Google Search. Astfel, ele vor apărea pe Google Maps cu toate detaliile, iar informațiile despre ele vor putea fi găsite de cei interesați prin căutare pe Google. Profilul unei afaceri poate conține: programul, adresa, datele de contact, poze, descrierea locației, recenzii, meniu (în cazul restaurantelor), plus butoane cu trimitere către website, Google Maps pentru direcții, apel telefonic sau pentru salvarea locației. Google Compania Mea este un instrument de ajutor pentru orice afacere, în mod special pentru cele din turism și HoReCa, acolo unde oamenii folosesc Google Maps pentru a căuta următoarea destinație de vacanță, un loc unde să se relaxeze sau să se întâlnească cu prietenii.

„A fi online este o condiție critică în lumea de astăzi. Google Compania Mea oferă afacerilor posibilitatea de a ieși în întâmpinarea potențialilor clienți, cu toate informațiile de care aceștia au nevoie (site, adresă, orar, telefon, etc.). Am decis să premiem afacerile care au cele mai bune recenzii pe Google Maps, deoarece un rating mare reflectă aprecierea pentru produsele și serviciile lor din partea celei mai mari părți a clienților. Recenzia de Aur este un premiu al publicului, al clienților mulțumiți. Vom continua să acordăm anual această distincție, pentru a evidenția importanța prezenței online și a susține afacerile românești” – Dan Oros, Head of Marketing Google România.  

Datele Google arată că, pe Google Maps în România, există peste 200.000 de afaceri verificate (care și-au validat locația pe hartă). Aceste afaceri sunt din domenii diverse, de la turism si HoReCa, domenii unde prezența pe Google Maps este critică, la servicii specializate de tot felul (precum saloane cosmetică sau frizerii), instituții financiar – bancare, magazine diverse, centre comerciale, afaceri din domeniul medical (precum centre medicale sau de analize) sau auto (service-uri, spălătorii auto, etc.). În prezent, pe Google Maps găsim:

Peste 8,000 de restaurante – din care 1.000 au rating peste 4,5 și mai mult de 100 de recenzii;

Peste 7.000 de hoteluri/ unități de cazare – din care aproape 1.000 au rating peste 4,5 și mai mult de 100 de recenzii;

Peste 1.700 de cafenele – din care 350 au rating peste 4,5 și mai mult de 100 de recenzii;

Peste 200 de spa-uri – din care 20 au rating peste 4,5 și mai mult de 100 de recenzii;

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*