Genesis Property, primul proprietar și dezvoltator imobiliar român care se alătură UN Global Compact, cea mai amplă inițiativă globală pentru un viitor sustenabil

Dr. Darren Allen, directorul Healthy by Design Building Institute

Genesis Property se alătură inițiativei UN Global Compact și devine primul proprietar și dezvoltator imobiliar din România care intră în comunitatea globală a Organizației Națiunilor Unite pentru sustenabilitate și dezvoltare durabilă. Prin UN Global Compact, peste 19.000 de organizații din peste 160 de țări din lume contribuie la crearea unui viitor sustenabil bazat pe practici responsabile și inovatoare pe toate verticalele din activitate.

Genesis Property a decis să își alinieze astfel strategia de business și operațiunile la principiile de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite și, în viitorul apropiat, va adopta pe plan local o serie de măsuri menite să susțină viziunea globală pentru sustenabilitate, cu impact asupra oamenilor și comunităților din care face parte. În ansamblu, UN Global Compact are la bază un set de 10 valori fundamentale în domeniul drepturilor omului, standardelor muncii, protecției mediului și politicilor anticorupție. În România, doar 20 de companii, printre care și Genesis Property, s-au alăturat până în prezent inițiativei, potrivit datelor oficiale.

„Crearea unui viitor sustenabil este o necesitate incontestabilă la care fiecare dintre noi trebuie să contribuie. La Genesis Property, ne asumăm un angajament pe termen lung față de dezvoltarea durabilă și, în calitate de lider în sectorul imobiliar comercial din România, avem o nouă și curajoasă viziune privind viitorul clădirilor de birouri și al spațiilor de lucru. Ne concentrăm pe inițiative sustenabile prin care să putem crea un viitor sănătos și reduce impactul asupra mediului, și ne bucurăm să ne continuăm acum misiunea ca parte a unei inițiative de impact cum este UN Global Compact”, a spus Dr. Darren Allen, directorul Healthy by Design Building Institute și director de dezvoltare la Genesis Property.

Inițiativele pentru sustenabilitate nu se mai referă azi doar la protejarea mediului, ci pun tot mai mult accent pe sănătatea oamenilor, mai ales în contextul epidemiologic din ultimul an și jumătate. Astfel, sustenabilitatea clădirilor de birouri a devenit o parte importantă a vieții pentru tot mai mulți oameni, iar sănătatea, atât personală, cât și a spațiului de lucru, este astăzi o parte integrantă esențială din inițiativele de sustenabilitate.

Anul trecut, Genesis Property a conceput și dezvoltat standardul global pentru clădiri sănătoase IMMUNE Building Standard™, care propune 135 de criterii coerente și sustenabile pentru spațiile interioare unde oamenii își petrec 90% din timp. În prezent, mai multe clădiri de birouri, industriale și rezidențiale din lume au implementat sau au în curs de implementare măsurile prevăzute de standard și au obținut certificarea pentru „clădiri sănătoase”.

Compania dorește să facă din principiile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) nucleul activității sale și să implementeze un sistem eficient de management care va permite o mai bună înțelegere a aspectelor și impactului asupra mediului.

Strategia de business a companiei Genesis Property va susține tot mai mult dezvoltarea unui sector imobiliar sustenabil, concentrat pe eficiența energetică și pe un impact minim asupra mediului, aliniat principiilor UN Global Compact.

Despre Genesis Property

Genesis Property este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri de clasa A din România, având o experiență de aproape 20 de ani în industria imobiliară. Compania deține și administrează peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri ocupate de companii importante precum HP, Accenture, Societe Generale, Citibank, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajați.

În 2020, Genesis Property a inițiat IMMUNE Building Standard™, un standard global inovator, care certifică reziliența clădirilor la amenințări pentru sănătate cum este pandemia de Covid-19. Prin IMMUNE™, compania își propune să contribuie sustenabil la crearea clădirilor sănătoase ale viitorului.

Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios, și al unității de cazare de 4 stele Studio One Accommodation Suites.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*