FOTO VIDEO Universitățile din România, invitate să participe la un program internațional de Balcanistică la Priștina, Kosovo. Limba română devine parte din oferta academică și culturală
La Facultatea de Filologie a Universității din Priștina, limba română a fost inclusă în cadrul Programului de Balcanistică, o inițiativă unică în regiune, care deschide noi perspective pentru colaborarea academică internațională. Universitățile din România au, astfel, șansa de a participa activ prin trimiterea de lectori și implicarea directă în formarea viitorilor specialiști în studii balcanice.
„Planul nostru a fost să includem limba română în cadrul programului de Balcanistică. Programul este cel mai nou din Facultatea de Filologie și reprezintă o punte pentru comunicarea multilingvă și multiculturală”, a declarat Seniha Krasniqi, șefa Programului de Balcanistică, pentru BizPLUS.
Concret, studenții urmează o dublă specializare – limba albaneză și o limbă balcanică –, iar în anul patru pot alege o a doua limbă, între care și româna. În acest context, este prevăzută aducerea unui lector din România, printr-o procedură coordonată de ambasade și guverne.
„Dacă ambasadele sunt pregătite să ofere limba și cultura lor, transmit solicitarea guvernului, care deschide apelul pentru selecția unui lector. Din anul academic următor, lectorul începe predarea în cadrul programului nostru”, a explicat Krasniqi pentru BizPLUS.
Un aspect inedit al proiectului îl reprezintă deschiderea către comunitatea locală. Lectorul român ar putea preda nu doar în cadrul Programului de Balcanistică, ci și în Centrul de Limbi, parte integrantă a Facultății de Filologie, dar accesibil și publicului larg. Aceasta ar însemna o vizibilitate mai mare a limbii române la Priștina și o deschidere culturală fără precedent.
„Dacă cineva dorește să devină expert în studii balcanice, atunci România este una dintre componentele esențiale. Nu poți să te numești expert dacă ignori această parte”, a subliniat profesoara, într-o declarație pentru BizPLUS.
În viziunea coordonatorilor programului, prezența limbii române în universitățile din Kosovo marchează un pas important spre consolidarea legăturilor culturale și academice din regiune, oferind universităților românești ocazia să devină actori principali într-un demers educațional internațional de mare impact.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro
Universitatea din Priștina. FOTO Adrian Boioglu
Universitatea din Priștina. FOTO Adrian Boioglu
Seniha Krasniqi, șefa Programului de Balcanistică de la Universitatea Priștina. FOTO Adrian Boioglu
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Festivalul Beach, please! are loc în perioada 10 – 14 iulie, la Costinești, iar printre artiștii care pot fi urmăriți se află Travis Scott și Anitta. Redacția BizPLUS oferă șansa cititorilor publicației să câștige 3 […]
Mi 11 Ultra, cel mai nou flagship din portofoliul Xiaomi, revoluționează fotografia și filmarea cu telefonul mobil, fiind echipat cu una dintre cele mai puternice camere din istoria telefoanelor. Începând de azi, telefonul Mi 11 […]
SportGuru, cel mai mare retailer român care comercializează articole sportive specializate, prezent pe piață de 11 ani, a deschis ieri un nou magazin multibrand în Plaza România. Magazinul are o suprafață de peste 750mp și […]
Be the first to comment