FOTO Cel mai mare operator de containere de la Marea Neagră investește 75 milioane de euro în portul Constanța

Cel mai mare operator de containere de la Marea Neagră investește 75 milioane de euro în portul Constanța. FOTO DP World

În acest moment, DP World este liderul terminalelor de containere din Marea Neagră, fiind responsabil pentru transferul unor volume importante de containere care circulă în Europa Centrală și de Est. Marea Neagră se menține ca o zonă foarte importantă pentru comerțul companiilor din Europa Centrală și de Est cu partenerii lor din zona Mării Mediterane, Orientul Mijlociu și Asia. Totodată, suntem martorii dezvoltării rutei de transport Trans-Caspică care leagă China de Europa folosind Marea Neagră.

Portul Constanţa, cu 49,861 milioane tone de marfă manipulată în 2021, în creştere faţă de 39,44 milioane tone în 2020 a s-a dezvoltat vertiginos, conform analizei Eurostat. În urma Constanţei se situează porturile Genova, Pireu, Bremen şi Gdansk.

În ultimii 18 ani, DP World a investit peste 120 milioane de dolari în terminalul din Constanța, transformându-l în cel mai important terminal de containere de la Marea Neagră. Economia României a început să aibă nevoie de servicii logistice de calitate și aceste investiții le-au garantat.

Compania este un investitor pe termen lung, în toate locațiile în care dezvoltă proiecte, o face cu o perspectivă clară de dezvoltare a afacerii în mai multe faze. DP World țintește și  investiții regionale dar conectate între ele în România, conectând astfel diverse regiuni, prin care atinge o bază largă de clienți, cu perspectiva facilitării comerțului internațional.

O investiție de impact pentru industria logistică din România

Această investiție va ajuta la transformarea portului Constanța într-un hub-cheie pentru comerțul European. Lucrările au început deja și compania estimează începerea operațiunilor în prima jumătate a anului viitor, iar finalizarea proiectului este programată pentru perioada iulie – septembrie 2023. DP World va implementa proiectul și va asigura investițiile necesare în active fizice și electronice.

Proiectul constă într-un terminal RORO (Roll-On, Roll-Off – modul de încărcare / descărcare al navei) și un terminal de tip project cargo. Vor exista două faze ale proiectului iar la finalizarea lor vor fi angajate în jur de 50 de persoane.

Investiția în cifre

Terminalul RORO va avea o suprafață de 7 hectare, iar cel cargo de 4,4 hectare. În plus, investiția va include și o clădire de birouri cu spații dedicate autorităților de control. Vor exista 400 de sloturi de parcare camioane, și va putea fi procesat un volum maxim anual de 45.000 de unități în primă fază, crescând apoi cu până la 80.000 de unități pe an în faza a doua.

Terminalul de project cargo este conceput pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor agabaritice, care au volum și greutate mare. În acest terminal sunt manipulate mărfuri neomogene cu forme, volume și greutăți variate. Terminalul construit de DP World va permite presiuni de până la 22/tone/mp, ceea ce este dublul celei mai puternice platforme existente în Portul Constanța, care permite până la 11 tone/mp.

Cosmin Cârstea – CEO DP World România a declarat: “Ce se întâmplă acum? Avem unități de transport care ies din port și în două zile. Este mult prea mult. Dezvoltând acest terminal RORO dedicat, acest timp se va reduce la 3-6 ore. Avem nevoie de această investiție pentru a fi competitivi pe piața mondială. Autoritățile au fost deschise și am creionat împreună designul. Avem un design aprobat, terminalul este în construcție și la anul ne așteptăm să îl inaugurăm în totalitate”.

DP World este lider în domeniul operării și logisticii transporturilor containerizate în România. Luna trecută, reprezentanții companiei anunțau că au finalizat în proporție de 50% proiectul terminalului intermodal de la Decea (lângă Aiud), care va conecta zona centrală a țării cu Portul Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*