Filbo & OMRO plantează 250 de puieți forestieri și fac primul pas în strategia de protejare a mediului

Georgiana Andrei. FOTO June Comm

Filbo, fintech-ul specializat în creditarea antreprenorilor printr-o soluție 100% digitală, face primul pas în strategia sa de a pune în aplicare practici sustenabile și anunță participarea în cadrul acțiunilor de împădurire alături de inițiativa „Plantăm fapte bune în România”. Astfel, compania se angajează să planteze câte un copac pentru fiecare credit debursat, începând cu 250 de puieți forestieri plantați în județul Buzău pe data de 17 noiembrie.

„Misiunea noastră este de a promova sustenabilitatea, aspect ce face deja parte din modul nostru de lucru prin acordarea creditelor 100% digitale, care nu implică deplasarea clienților noștri, dar și prin implementarea semnăturii digitale, care elimină contractele fizice, reducând emisiile de carbon. Ne propunem să avem un impact real asupra mediului natural și să ne implicăm în acțiuni de voluntariat care contribuie la reîmpădurirea României. Urmărim să avem un impact pozitiv, atât în dezvoltarea afacerilor micilor antreprenori, cât și asupra mediului înconjurător”, declară Georgiana Andrei, CEO al OMRO & Filbo. 

În 2022, fondul forestier național ocupă 27,7% din suprafața țării, indicând o creștere de doar 0,3% față de anul 2013, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Filbo & OMRO se angajează să se implice activ în acțiuni de voluntariat împreună cu organizații specializate care contribuie la reîmpădurirea țării. Astfel, compania își propune să ia parte la acțiuni de împădurire în fiecare sezon de plantare, respectiv în fiecare toamnă și primăvară, iar următoarele 250 de credite acordate vor contribui la misiunea companiei până la următoarea activitate din primăvară.

Inițiativa „Plantăm fapte bune în România” se angajează să contribuie la reîmpădurirea României prin intermediul voluntarilor. Din 2011 și până în prezent, 48.200 de voluntari au plantat peste 3.183.000 de puieți pe o suprafață de 761 hectare, preponderent pe terenuri publice neproductive în localități din 35 de județe ale României. Suprafețele sunt monitorizate, completate și îngrijite până ating stadiul de masiv.

La această activitate, angajații Filbo & OMRO s-au implicat activ, 12 dintre aceștia contribuind cu câte 21 de salcâmi plantați. Acțiunea de împădurire a avut loc la Baza Aeriană Boboc din județul Buzău, pe o suprafață de 5 hectare cu 26,000 de puieți de salcâm.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*