Echipamente medicale în valoare de circa 6 milioane de lei, pentru patru spitale clujene

Echipament medical. FOTO Consiliul Județean Cluj

Consiliul Județean Cluj a recepționat 96 de noi echipamente medicale de înaltă tehnologie. Acestea au ajuns deja la trei dintre spitalele din subordine, respectiv Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Urgență pentru Copii și Spitalul de Recuperare, precum și la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, unitate sanitară subordonată Ministerului Sănătății.

“Este o nouă etapă din cadrul unei investiții extrem de consistente din punct de vedere financiar, prin care am reușit să dotăm cu aparatură ultraperformantă patru dintre spitalele clujene. Tehnologia modernă de care aceasta dispune va contribui la optimizarea actului medical și la oferirea celor mai bune servicii persoanelor spitalizate,”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Valoarea celor 96 de aparaturi și echipamente medicale este de 5.995.397 de lei. Acestea au fost cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean și care vizează consolidarea capacității județului în gestionarea crizei sanitare COVID-19.

La Spitalul de Pneumoftiziologie au fost livrate un videolaringoscop, un dispozitiv extra-pulmonar de susținere a funcției pulmonare, patru paturi de terapie intensivă pentru îngrijirea pacientului critic, un electrocardiograf Holter EKG/TA, un dispozitiv de asistență pulmonară intervențională și decarboxilare, 27 de dispozitive medicale pentru ventilația non-invazivă și două injectomate.

De asemenea, în dotarea spitalului au mai intrat trei pompe automate de administrare a alimentației enterale, două pompe volumetrice automate, un ecograf portabil, un dispozitiv pentru stimularea electrică transcutanată nervoasă, un analizator automat de biochimie, două lămpi UV bactericide pentru sterilizarea încăperilor, nouă perne antidecubit, două scaune cu funcții care asigură confortul persoanelor cu dizabilități, șase cărucioare pentru diverse întrebuințări și două dulapuri pentru depozitarea materialelor sanitare.

La Spitalul de Copii au ajuns un endoscop pentru realizarea endoscopiilor intervenționale, un autoclav, o centrifugă de laborator și două aspiratoare chirurgicale.

Spitalul de Recuperare beneficiază de un echipament radiologic mobil digital cu rețea integrată de stocare și transmitere imagini, prevenire și sistem de gestionare a pandemiei COVID-19, un stativ vertical pentru radiografii pulmonare, un aparat de sterilizare cu abur, două luminometre pentru teste de sanitație și un sistem microbiologic automat de identificare și antibiogramă.

Nu în ultimul rând, la Institutul de Urologie și Transplant Renal au fost livrate un aparat de anestezie de înaltă performanță, un videolaringoscop cu set de intubație dificilă, patru laringoscoape, un dispozitiv de compresie intermitentă, două aspiratoare de secreții și 10 injectomate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*