Creştere istorică de 44% a investiţiilor britanice în România. Tot în 2022 ţara noastră a devenit şi partener strategic al Ucrainei

FOTO 2 Value

Aproape 5.000 de companii cu capital străin au fost înființate în România de la începutul anului, cu aproape o treime mai mult faţă de aceeași perioadă din 2021. Mai mult, în primele șapte luni ale acestui an volumul investițiilor britanice a crescut cu 44%, înregistrându-se un maximum istoric de 5,5 miliarde de euro. În acest context valoarea importurilor dinspre România spre Marea Britanie a înregistrat o creștere semnificativă de 27% în primele 8 luni ale anului 2022, în timp ce exporturile către România au înregistrat o creștere de aproape 9%.

“Valoarea investițiilor străine directe (ISD) a fost puternic afectată de evenimentele disruptive din ultimii 3 ani, indiferent că vorbim despre Brexit, pandemia COVID-19 sau de războiul din Ucraina. România a demonstrat un nivel al investițiilor străine directe surprinzător de robust, cu un nivel record de investiții raportate anul acesta, și mai suprinzăttor ținând cont de contextul geopolitic pe care îl traversăm”, a declarat Bogdan Mihăilescu, Reprezentant al Ambasadei României în Regatul Unit, în cadrul Conferinței „New Horizons for UK – Romania Trade and Investment”, din 17 noiembrie, organizată pe 17 noiembrie la Londra.

“Observăm în ultima perioadă un interes major către investiții directe în România și putem vorbi de fapt de cea mai mare sumă totală a investițiilor din 2008, de circa 9 miliarde de euro”, a susţinut Mihai Precup, Secretar de Stat în cadrul Ministerului de Finanțe.

România, cel mai important partener de distribuție a produselor agricole din Ucraina

Iar relaţiile economice au cunoscut valori în creştere nu doar înspre şi dinspre Marea Britanie. Întreaga situaţie geopolitică a adus modificări importante în mai multe sectoare, inclusiv în cel agricol.

“Trăim o perioadă critică atât în ceea ce privește disponibilitatea, cât și distribuția produselor alimentare. România a devenit un actor regional strategic datorită capacității sale de producție agricolă, România situându-se pe locul 4 sau 5 în topul marilor producători agricoli din Europa. Proximitatea sa față de Ucraina și accesul la Marea Neagră au fost factori determinanți în ocuparea rolului de cel mai bun partener de distribuție de produse agricole pentru țara vecină”, a declarat Bogdan Mihăilescu, Reprezentant al Ambasadei României în Regatul Unit.

România, al doilea cel mai independent stat din punct de vedere energetic din Europa
Potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană, şi dependența energetică a României este semnificativ mai scăzută decât în restul statelor membre ale Uniunii Europene. România ocupă a doua poziție în topul celor mai independente țări din punct de vedere energetic, atingând doar 28% grad de dependență energetică față de media europeană de 57%.
Mai mult, ţara noastră urmează să primească 1,4 miliarde de euro, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a crește gradul de independență energetică.
Evenimentul  „New Horizons for UK – Romania Trade and Investment” organizat în Londra, a reunit reprezentanți de top ai mediului de afaceri și autorități publice din România și Regatul Unit. Colin Lovering (Președintele Camerei de Comerț Româno-Britanică), Bogdan Mihăilescu (Reprezentant al Ambasadei României în Regatul Unit), Simona Pulbere (Parlamentul României), Mihai Precup (Secretar de stat în cadrul Ministerului de Finanțe), Bogdan Pletea (Senior Advisor la World Business Council) și Peter Latos (Senior Advisor, Ernst & Young International) sunt doar câțiva dintre cei care au fost prezenți.
“Chiar dacă Brexit a reprezentat un eveniment indezirabil, atât pentru mediul de business român, cât și pentru cel din Marea Britanie, cele două țări au făcut eforturi considerabile pentru ca relațiile comerciale și culturale dintre ele să se mențină cel puțin la nivelul anterior ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană și, chiar să se dezvolte”, a susținut Colin Lovering, Președintele Camerei de Comerț Româno-Britanică în cadrul evenimentului ‘New Horizons for UK – Romania Trade and Investment’, care a reunit cei mai relevanți stakeholder-i din ambele țări.
Camera de Comerț Româno-Britanică (BRCC) este principala organizație care promovează comerțul și investițiile bilaterale între Regatul Unit și România. Misiunea BRCC este aceea de a facilita și crește oportunitățile de business dintre cele două țări prin facilitarea dialogului și a schimbului de bune practici.
Camera de Comerț Româno-Britanică joacă un rol important în crearea și susținerea unui mediu de afaceri propice investițiilor. Prin facilitarea parteneriatelor în cadrul rețelei extinse de membrii persoane fizice și juridice reprezentative, Camera de Comerț Româno-Britanică oferă resursele, cunoștințele și infrastructura vitale atât pentru companiile din Marea Britanie, cât și pentru cele cu capital autohton.
Înființată în 1998, Camera de Comerț Româno-Britanică (BRCC) este o organizație independentă, cu birouri locale în Londra, București, Cluj-Napoca și Timișoara.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*