Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. FOTO Consiliul Concurenței.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care CD&R Fund XII intenționează să preia Presidio, Inc.
CD&R Fund XII este un fond de capital privat administrat de Clayton, Dubilier & Rice, LLC, afiliat grupului de investiții de capital privat Clayton, Dubilier & Rice („CD&R”), cu sediul în Statele Unite.
Presidio are experiență în stabilirea de infrastructuri IT convenționale pentru clienții săi, alături de competențe în domenii conexe, precum automatizarea, securitatea, rețelele, transformarea digitală și cloud computing.
Atât Presidio, cât și Clayton, Dubilier & Rice obțin venituri și din activități desfășurate în România.
În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenței, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Officine Maccaferri S.p.A., Italia, intenționează să preia Iterchimica S.p.A., Italia, împreună cu filialele sale, inclusiv Iterchimica Romania S.R.L.. Officine Maccaferri S.p.A., Italia, este un furnizor de produse și soluții […]
Guvernul a adoptat, joi, proiectul Ministerului Finanțelor prin care este ajustată schema de ajutor de stat acordată transportatorilor pentru motorină. Măsura stabilește modul în care restituirea unei părți din acciză se va corela cu mecanismul […]
Sezonul vacanțelor exotice marca Paralela45 din perioada noiembrie – martie, care aduce experiențe de călătorie în Asia, America Centrală și Africa, este susținut de ambasadele țărilor care devin tot mai căutate de turiștii români. Vietnamul […]
Be the first to comment