Calitățile pe care le caută angajatorii atunci când recrutează un student: capacitatea de a lucra în echipă, cunoștințe tehnice, implicare și spirit de lider

Florin Drăgan - rectorul Universității Politehnice Timișoara

În ultimii doi ani universitățile din România au trecut brusc printr-un proces de schimbare a modului de predare. Au fost perioade în care procesul educațional s-a desfășurat exclusiv online, însă treptat studenții s-au reîntors în amfiteatre și laboratoare. Companiile, la rândul lor, au început să recruteze tinerii care au făcut o parte din cursuri online, iar multe dintre abilitățile pe care le căutau înainte de pandemie, le caută și acum.

„Companiile din domeniile tehnice puneau și în trecut accent pe capacitatea unui student  de a lucra în echipă, însă acum parcă sunt mult mai atente la acest lucru. Școala online i-a făcut pe studenți să învețe pe cont propriu, să facă proiecte comune prin intermediul aplicațiilor, așa că au avut de suferit puțin în ceea ce privește relațiile interumane. Companiile care recrutează studenți îi integrează în echipe de angajați cu experiență, tocmai pentru a le stimula capacitatea de a lucra în echipă. De asemenea, companiile își doresc de la studenți să fie implicați activ în acțiuni de voluntariat, în activități educaționale sau să participe la concursuri de tip hackathon”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

În toată această perioadă au fost două categorii de studenți care au studiat online: studenții din anii mai mari pentru care a fost un șoc destul de brusc, de la o viață activă în campus, la o închidere în casă, iar a doua categorie este formată din studenții din anii mai mici, care au început direct studiile universitare cu predarea online.

„Studenții din prima categorie nu au mai găsit motivație în conexiunile interpersonale, iar stilurile de învățare și de muncă s-au modificat. Înainte existau proiecte comune, exista și partea de socializare, acum acestea au lipsit. Totuși, tranziția în digital a scos la suprafață și avantaje. Cel mai important este că a crescut productivitatea, atât în rândul studenților, cât și în rândul angajaților. Oamenii au devenit mult mai orientați spre muncă, au idei mai creative, iar unele pauze s-au transformat în timp productiv. De altfel, pentru a se integra ușor pe piața muncii, tinerii trebuie să aibă cunoștințe tehnice solide, chiar dacă la noul loc de muncă beneficiază de training suplimentar”, a declarat Alexandru Luca, student reprezentant în Consiliul de Administrație al Universității Politehnica Timișoara.

Pe de altă parte, specialiștii în resurse umane ai companiilor din domeniul IT sau din domeniile tehnice sunt foarte atenți în continuare le adaptabilitatea pe care o are studentul, flexibilitatea, dar și capacitatea de self-learning. Aceste trăsături erau căutate și înainte de pandemie și au rămas o constantă în procesul de recrutare.

Companiile au început să recruteze mai mulți oameni decât capacitatea din birouri

Majoritatea companiilor din domeniul IT au un număr mare de angajați care lucrează de acasă. De altfel, aceasta tendință din pandemie se va păstra și după ce situația sanitară nu va mai pune probleme. Actualii angajați își doresc să lucreze în continuare de acasă sau vor să vină la birou doar una sau două zile pe săptămână. Această situație a făcut ca managerii să caute să își extindă echipa, fără să mai fie limitați de spațiul fizic de lucru pe care îl are compania.

„Putem vorbi despre o supraaglomerare a companiilor, într-o direcție bună. În urmă cu doi ani, companiile de IT din vestul țării aveau nevoie de un număr mai mare de angajați, însă erau limitate de numărul de birouri disponibile pe care le aveau. În plus pentru a fi angajat în majoritatea cazurilor trebuia să existe o filială a companiei în orașul tau sau într-unul apropiat. Acum nu mai există această limitare pentru că majoritatea au implementat un sistem de muncă online sau hibrid, prin care în niciuna dintre zile nu sunt toți angajații la birou. Astfel, au scăzut foarte mult costurile și este un mod de lucru pe care atât angajații, cât și o mare parte din angajatori, îl preferă” susține Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

În prezent majoritatea companiilor mari de IT din Timișoara au angajați și din alte județe, pe care îi lasă să lucreze de acasă, fără să fie nevoiți să vină la sediul companiei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*