Buy4Baby: “În 2022, ne așteptăm la o creștere cu cel puțin 50% datorită diversificării produselor și vânzărilor cross-border”

FOTO Sunday PR

Buy4Baby este un business care se bazează pe una dintre cele mai importante dorințe ale părinților: siguranța copiilor. Ioana Ciumara, fondatoarea afacerii, a pornit în antreprenoriat după ce a devenit mamă, orientată spre a găsi modalitățile potrivite prin a preveni accidentele casnice frecvente în rândul copiilor mici.

Cifră de afaceri de 1,3 milioane lei în 2020 și 2 milioane de lei în 2021

Așa s-a născut business-ul Buy4Baby în 2015, iar până în prezent a evoluat permanent și a ajuns să aibă o cifră de afaceri de 1,3 milioane lei în 2020 și 2 milioane de lei în 2021. Această motivație este susținută de studiile de specialitate care arată că peste 40% dintre copiii mai mici de 1 an au suferit accidente casnice, de tipul căzăturilor din pat, situații ce puteau fi prevenite prin adoptarea unor măsuri de protecție.

„După ce am născut primul copil, la fel ca multe alte mămici, mi-am dorit să încep un business acasă. Și am pornit ghidându-mă după nevoile noastre de la acea vreme. Așa am realizat că până la vârsta de 6 luni – 1 an folosim foarte multe produse pentru o perioadă scurtă de timp, cum sunt cărucioarele și scaunele auto, și am decis să facem un business care se baza pe închirierea acestor produse. Ulterior, între 2017 și 2018, clienții care închiriau de la noi, au observat produsele de siguranță pentru copii pe care le foloseam pentru copiii noștri și întrebau de unde le avem și dacă le vindem. Așa ne-a venit ideea de a comercializa aceste produse.”, a menționat Ioana Ciumara, despre începutul business-ului Buy4Baby.

Clienții Buy4Baby.ro sunt părinții care caută produse pentru siguranţa copiilor mici, cu vârste între 6 luni și 3 ani, iar produsele căutate sunt în general bariere și protecții pentru pat sau pătuț, bumpere textile moi, benzi moi pentru muchii şi colţuri. Mămicile sunt în mare parte cele care fac achizițiile, în special din marile centre urbane, mult mai preocupate de îngrijirea copiilor lor.

O strategie bine pusă la punct și apropierea de client, necesare pentru depășirea provocărilor unui business online

Ioana și echipa BuyBaby se bazează în dezvoltarea business-ului pe strategii de marketing derulate pe mai multe planuri, alături de o agenție de digital marketing, cât și prin intermediul marketplace-urilor. De asemenea, pentru că își doresc o relație apropiată de clienți, odată cu trimiterea fiecărei comenzi, echipa Buy4Baby scrie de mână o scrisoare de mulțumire fiecărui cumpărător.

”La începutul anului, aveam un plan îndrăzneț, acela ca în 2022 să ne apropiem de o cifră de afaceri de 4 milioane lei. Dificultățile aduse de războiul din Ucraina și contextul economic general nefavorabil (inflație ridicată, curs valutar nefavorabil, costuri ridicate la furnizori, transportul maritim în continuare dificil și scump) ne fac să ajustăm acest plan și să sperăm la o cifră de afaceri care să depășească 3 milioane lei. Ne așteptăm astfel la o creștere cu cel puțin 50% a cifrei de afaceri pentru acest an.” a declarat Ioana Ciumara, fondatoarea Buy4Baby.

Vânzări cross-border și diversificarea gamei de produse în 2022

Pentru că afacerea a prins avânt, Buy4Baby își va diversifica gama de produse, astfel pe lângă produsele de siguranță și protecție extrem de căutate și apreciate de clienți, pe site-ul buy4baby.ro vor fi comercializate și produse pentru copii mai mari. De asemenea, se va pune accent pe îmbunătățirea produselor existente în ofertă – ambalare, instrucțiuni, prezentare.

”Avem o cerere foarte bună pentru barierele de pat – unde într-adevăr venim cu o ofertă variată și competitivă – cât și pentru scaune de masă și porți de siguranță. Avem puncte forte și pe alte categorii de produse, cum ar fi benzile și colțarele de protecție, unde oferim o varietate deosebită de produse. Complementar, o să aducem și alte produse, pentru copii cu vârste ceva mai mari, dar și pentru gravide.” a mai completat Ioana Ciumara, fondator Buy4Baby.

Cu o medie de 500 de comenzi lunar și o valoare medie a coșului de cumpărături de 350 de lei în site în anul 2021, Buy4Baby își face planuri pentru scalarea business-ului pe alte canale de vânzare și își propune în 2022 dezvoltarea activității cross-border prin marketplace-uri în Ungaria și Bulgaria.

Tot anul acesta, Buy4Baby vrea să implementeze ca o funcție specială și partea de live streaming sau live shopping, cu scopul de a consolida și mai mult relația cu clienții.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*