Avertizare de călătorie pentru Bulgaria. Sunt prognozate precipitații abundente sub formă de ploaie torențială

Steagul Bulgariei. FOTO Pixabay.com

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că, potrivit autorităților de la Sofia, în perioada 10 – 11 iunie 2022, o parte însemnată a teritoriului va fi afectată de precipitații abundente, sub formă de ploaie torențială.

Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie din Bulgaria a emis coduri de atenționare meteorologică, după cum urmează:

–     Cod roșu pentru regiunea Smolian. Cantitatea de precipitații ar putea atinge valori de 65-100 mm;

–     Cod portocaliu pentru regiunile Montana, Vrața, Gabrovo, Loveci, Stara Zagora, Haskovo, Kârdjali, Pazardjik, Plovdiv, Sofia-regiune, Sofia – capitală, Pernik, Kiustendil și Blagoevgrad. Cantitatea de precipitații ar putea atinge valori de 35 – 66 mm;

–     Cod galben pentru regiunile Vidin, Pleven, Veliko Târnovo, Sliven și Yambol. Cantitatea de precipitații poate atinge valori de 25 – 40 mm.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să informeze despre situația din zonele respective, iar șoferilor să conducă preventiv, cu viteză adecvată, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru circulația pe drumurile publice în condiții de ploaie torențială și atenționări meteorologice specifice, precum și să respecte cu strictețe semnalizarea rutieră temporară montată pe carosabil și indicațiile/semnalele reprezentanților autorităților de la fața locului.

Pe perioada valabilității codurilor de atenționare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităților bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*