Analiză REI – Peste 5 miliarde euro proiecte de finanțare nerambursabilă se vor lansa pe piață pentru companii, în prima jumătate a anului. Sunt vizate investiții în energie verde, producția de materiale de construcții, industrie alimentară, agricultură și multe altele

Roxana Mircea. FOTO REI Grup

Cel puțin opt programe de finanțare sunt deja deschise sau în curs de a fi lansate de autorități în acest an, alocarea totală a acestora ridicându-se la peste 5 miliarde de euro, arată o analiză REI, grup de companii aflat în topul celor mai mari firme de consultanță specializate în atragerea de finanțări nerambursabile atât pentru companii, cât și pentru autorități publice.

Sprijinul nerambursabil, disponibil atât sub formă de ajutor de stat, cât și fonduri europene, vizează investiții în producția de energie verde și creșterea eficienței energetice a companiilor, în producția de materiale de construcții, în domeniul alimentar sau în reindustrializarea anumitor regiuni cheie ale țării, prin creșterea numărului de angajați și stimularea investițiilor în dezvoltare.

„Este una dintre cele mai mari și mai importante alocări de fonduri nerambursabile pentru companiile prezente în România de la aderarea la UE, în 2007, iar programele de finanțare susțin investiții în sectoare cheie care pot dezvolta economia și atrage investitori de proporții la nivel local. Lucrăm și suntem în discuții cu foarte multe companii care pregătesc investiții importante la nivel local, iar cea mai mare parte iau în calcul sprijin nerambursabil atât de la Guvern, sub forma ajutoarelor de stat, cât și prin accesarea de fonduri europene. Vedem progrese inclusiv la nivelul Ministerelor, care au recrutat personal specializat, care au anunțat digitalizarea anumitor procese cheie, prin urmare suntem optimiști și ne așteptăm ca 2024 să fie un an mult mai bun ca 2023”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.

Printre cele mai mari programe de finanțare din prima jumătate a acestui an amintim:

Programul Tranziție Justă (PTJ)

Sesiune: deschisă, 20.12.2023 – 20.03.2024;

Sprijin: sub formă de granturi de maximum 200.000 EUR / cuprinse între 200.000 și 8 mil. EUR;

Doar pentru județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galați și Mureș;

Alocare totală: 1 mld. EUR (est.);

Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari;

Obiectiv program: atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică pentru județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galați și Mureș;

Autoritate responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)

Fondul pentru Modernizare în România – Programul cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei

Sesiune: în curs de deschidere (T1 est.);

Sprijin nerambursabil: pana la 20 mil. EUR / proiect;

Direcții investiționale:

Autoconsum: alocare 500 mil. EUR / cca. 45-50% grant / 350.000 EUR / MW (est.)

Producție: alocare 550 mil. EUR / 100 – 130.000 EUR / MW (est.)

Alocare totală: 1,050 mld. EUR

Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari;

Autoritate responsabilă: Ministerul Energiei (ME)

Programul Fond pentru Modernizare a debutat în luna noiembrie a anului trecut, odată cu sesiunea dedicată sectorului agriculturii, unde fermierii au putut accesa 150 milioane euro din cei peste 500 milioane euro puși la dispoziție de MADR. Spre finalul anului a fost lansată și sesiunea dedicată autorităților publice, unde exercițiul a fost unul competitiv, pe principiul „primul venit – primul servit”.

Peste 700 de primării și consilii locale au depus proiecte în prima zi a sesiunii, unde echipa REI a reușit să asigure o cotă importantă din proiecte, de peste 20% dintre acestea.

„Pentru viitoarele sesiuni de proiecte pentru fotovoltaice sau baterii de stocare prin programul Fond pentru Modernizare, ce vor debuta în perioada următoare, recomandăm beneficiarilor ca la depunerea proiectului să fie pregătit Studiul de fezabilitate și obținut Certificatul de urbanism, iar la contractare se va solicita Avizul Tehnic de Racordare (ATR). Este unul dintre cele mai așteptate programe de finanțare din acest an, iar interesul este foarte ridicat”, a precizat Roxana Mircea.

INVESTALIM (sesiunea 2 – 2024)

Sesiune: în curs de deschidere (T1 est.);

Sprijin nerambursabil: minimum 500.000 EUR

Cofinanțare: minim 25%

Domenii eligibile: industria alimentară, procesare, panificație CAEN: 1011, 1012, 1013, 1020, 1031, 1032, 1039, 1041, 1051, 1061, 1071, 1081

Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari

Autoritate responsabilă: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR)

Alocare totală: 450 mil. EUR (est.)

Prima sesiune a programului INVESTALIM s-a derulat, inițial, în perioada 27 octombrie – 27 noiembrie, iar pentru că interesul a fost foarte ridicat, MADR a prelungit sesiunea cu încă 30 de zile. În total, pe acest prim apel, au fost depuse 49 de proiecte, valoarea investițiilor, cu tot cu confinanțare, depășind 1 miliard de euro, unde totalul ajutoarelor de stat solicitate a depășit 300 de milioane de euro, respectiv mai mult decât dublul alocării din sesiune.

„Există discuții la nivelul Ministerului pentru o creștere a alocării pentru sesiunea 2 din acest an, la peste 450 de milioane de euro, însă momentan se analizează acest detaliu. Interesul rămâne foarte ridicat, iar noi avem zilnic discuții cu clienți importanți din domeniul agro-alimentar pentru proiecte importante de producție. Aproximativ 20% din proiectele depuse pe prima sesiune a INVESTALIM au fost intermediate de REI, iar investițiile au vizat procesarea cărnii, panificație sau producție/rafinare ulei și se ridică la circa 220 milioane euro”, a declarat Roxana Mircea.

Managementul deșeurilor – Reciclare – PNRR

Sesiune: deschidere – februarie – martie (est.)

Obiectiv: dezvoltarea și modernizarea sistemelor de management al deșeurilor municipale

Sprijin nerambursabil: între 500.000 EUR și max. 8,4 mil. EUR/proiect

Solicitanți eligibili: IMM, întreprinderi mari

Alocare totală: 220 mil. EUR

Autoritate responsabilă: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP)

Lista codurilor CAEN eligibile:

3821 – tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;

3822 – tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase;

3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate;

3831 – demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor

3811 – colectarea deșeurilor nepericuloase;

3812 – colectarea deșeurilor periculoase.

Amânată și întârziată de aproximativ 2 ani, Managementul deșeurilor este una dintre cele mai așteptate scheme de finanțare de către companiile care doresc să investească în fabrici de reciclare. Bugetul intițial anunțat de MMAP se ridica la peste 280 milioane euro, însă alocarea din prezent a scăzut la circa 220 milioane euro.

CONSTRUCTPLUS – Ajutor de stat pentru industria materialelor de construcții

Sesiune: 15 februarie – 15 martie 2024;

Obiectiv: Producția de materiale de construcții;

Alocare totală: 150 mil. EUR (est.)

Solicitanți eligibili: start-up, microîntreprinderi, IMM, întreprinderi mari

Autoritate responsabilă: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)

Sprijin nerambursabil: până la 57,75 mil. EUR (întreprinderi mari), respectiv 70% intensitate maximă ajutor de stat

Domenii eligibile: producție materiale de construcții, din următoarele clase CAEN:

1623 – Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie, pentru construcții;

2223 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții;

2312 – Prelucrarea și fasonarea sticlei plate;

2331 – Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică;

2332 – Fabricarea cărămizilor, țiglelor și a altor produse pentru construcții, din argilă arsă;

2342 – Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică;

2351 – Fabricarea cimentului;

2352 – Fabricarea varului și ipsosului;

2361 – Fabricarea produselor din beton pentru construcții;

2362 – Fabricarea produselor din ipsos pentru construcții;

2363 – Fabricarea betonului;

2364 – Fabricarea mortarului;

2369 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.;

2370 – Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei;

2399 – Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.;

2511 – Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice;

2512 – Fabricarea de uși și ferestre din metal;

2732 – Fabricarea altor fire și cabluri electrice și electronice.

Anunțat de anul trecut, CONSTRUCTPLUS este cel mai așteptat program de finanțare pentru companiile specializate în producția de materiale de construcții. Cu un Ghid consolidat deja lansat pe piață, intrat in sedința de Guvern de joi – 11 ianuarie,  apelul ar urma să se deschidă din 15 februarie și va fi deschis timp de o lună.

„Avem zeci de discuții și proiecte în pregătire pe această schema de finanțare, atât de așteptată de producătorii de materiale de construcții, unul dintre cele mai importante sectoare de investiții la nivelul țării. Deși alocarea este relativ redusă raportat la cererea existentă în piață, ne dorim ca MEAT să ia în calcul creșterea alocării pentru edițiile ce vor urma, similar ceea ce se negociază în cazul INVESTALIM”, a precizat Roxana Mircea.

Granturi pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate –  PNRR

Alocare totală: 150 mil. EUR

Finanțare: min. 500.000 EUR – max. 3 mil. EUR/proiect

Sesiune: T1 2024

Solicitanți eligibili: a) microîntreprinderi, IMM, societăți cooperative care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect; care realizează investiții în active corporale și/sau necorporale pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale și b) întreprinderi care activează într-unul din următoarele domenii (CAEN): 5829, 6201, 6202, 6203, 6209, 6311, 6312, 6399

Domenii vizate: industrie alimentară, industrie prelucrătoare, construcții, industrie auto, transport și distribuție, servicii adresate populației, turism și alte domenii eligibile

Cheltuieli eligibile: achiziții de active corporale și necorporale, achiziții de tehnologii blockchain, achiziții de active corporale și necorporale securitatea cibernetică, achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality, achiziția de servicii de date și cloud computing, cheltuieli eligibile ale proiectelor de cercetare

Autoritate responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)

Programele Regionale 2021-2027 – finanțare investiții IMM

Calendar lansări apeluri: PR CENTRU = ian. 2024, PR VEST = martie-aprilie 2024, PR SUD MUNTENIA = martie-aprilie 2024, PR SUD-VEST = martie-aprilie 2024

Finanțare: min. 20.000euro – max. 3mil. euro, contribuție proprie de cca 30%

Solicitanți eligibili: microîntreprinderi, IMM

Cheltuieli eligibile: construire spații, achiziție echipamente, software etc.

Alocare totală: 700 mil. EUR (IMM);

Beneficii urmărite: dezvoltarea și modernizarea tehnologică a IMM, creșterea IMM dinamice cu orientare spre sectoarele de specializare inteligentă, creșterea investițiilor productive în IMM, creșterea capacităților tehnologice, achiziția de competențe specifice.

Planul Național Strategic 2023-2027 (alocare: 938 mil. EUR)

DR-20 Investiții în sectorul zootehnic: alocare aprox. 220 mil. euro – lansare apel T1 2024

DR-22 Investiții în condiționarea, depozitarea și  procesarea produselor agricole și pomicole: alocare aprox. 210 mil. euro – lansare apel T1 2024

DR-15 Investiții în exploatațiile pomicole: alocare aprox. 150 mil. euro – lansare apel T1 2024

DR-13 Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal: alocare aprox. 100 mil. euro – lansare apel T1  2024

DR-14 Investiții în fermele de mici dimensiuni: alocare 108 mil. euro – lansare apel T1 2024

DR-16 Investiții în sectorul legume și/sau cartofi: alocare aprox. 150 mil. euro – lansare apel T1 2024

Pe lângă cele 8 mari programe de finanțare anunțate pentru acest an, alte scheme se află în pregătire la ministere, printre acestea numărându-se o nouă versiune a schemei reglementate de HG 807/2014, care în ultimii ani a fost cea mai importantă soluție de sprijin pentru companiile specializate în producție, o nouă sesiune pentru schema reglementată de HG 959/2022, dedicată industriilor prelucrătoare, RePower EU, un amplu program de finanțare dedicat creșterii eficienței energetice și a independenței de combustibilii fosili, precum și alte programe din PNRR, care reprezintă încă circa 40 miliarde de euro bani pentru investiții și dezvoltare, atât a sectorului public, cât și a celui privat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*