Aliant și Ricoh încheie un parteneriat strategic prin care oferă soluții de printing și IT eficiente și durabile în România

Bogdan Ciubotaru & Paolo Cavenaghi. FOTO Goya PR

Compania românească Aliant, integrator IT și furnizor de servicii de transformare digitală, a încheiat un parteneriat strategic cu Ricoh, lider global în echipamente de printing, soluții de tehnologie și servicii. Aliant devine astfel distribuitor autorizat al produselor Ricoh în România și își extinde portofoliul cu soluții de imprimare avansate, adresate atât clienților din industrii multiple, precum și partenerilor revânzători.

Compania japoneză Ricoh, renumită pentru tehnologiile inovatoare și sustenabile din zona de printing, document management și securitate a informațiilor, susține companiile să integreze elemente importante de inovație și expertiză. Prin parteneriatul cu Aliant, organizațiile vor avea acces la o gama extinsă de soluții din Ricoh Digital Service și vor putea astfel să-și atingă mai ușor obiectivele privind sustenabilitatea și productivitatea, optimizând costurile și promovând colaborarea la locul de muncă.

Ca parte a acestui parteneriat, Aliant va importa direct și va distribui echipamente de imprimare, consumabile și piese de schimb, fiind de asemenea autorizat pentru servicii de instalare, garanție și post-garanție pentru produsele Ricoh.

„Parteneriatul nostru cu Ricoh reprezintă un pas înainte către viziunea noastră de a oferi excelență și flexibilitate în cel mai relevant mod posibil pentru nevoile și obiectivele clienților noștri. Gama extinsă de soluții Ricoh cuprinde nu doar tehnologii de imprimare, ci și soluții de gestionare avansată a documentelor, securitate cibernetică și instrumente colaborative, ceea ce ajută semnificativ la atingerea obiectivelor strategice ale oricărui business”, declară Bogdan Ciubotaru, Managing Partner Aliant.

„Suntem bucuroși să avem un nou partener în familia Ricoh. Împreună, vom construi relații solide cu clienții, punând accentul pe îmbunătățirea experienței acestora. Furnizăm servicii digitale integrate, precum și soluții de imprimare și imagine concepute pentru a susține transformarea digitală a locurilor de muncă, esențiale pentru optimizarea performanței afacerilor”, declară Paolo Cavenaghi, CEO al Ricoh International B.V.

Parteneriatul dintre Aliant și Ricoh marchează o evoluție în oferirea de soluții de printing și IT diversificate și avansate, dedicate pieței din România. Mixul dintre tehnologia japoneză de vârf și expertiza Aliant este foarte bine adaptat cerințelor practice ale companiilor românești, cu focus pe sporirea eficienței operaționale și productivității.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*