Stradă din București, transformată în arteră pietonală și pentru bicicliști
Primarul Municipiului Călăraşi, Marius Dulce, a semnat astăzi, 23 decembrie, procesul verbal de predare – primire a amplasamentului, respectiv Ordinul de începere a lucrărilor în cadrul proiectului ”Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călăraşi prin crearea unui spațiu urban pietonal multifuncţional în zona centrală a municipiului”, finanţat prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.
Proiectul propune ca segmentul străzii Sloboziei, de la intersecţia cu strada Bucureşti până la intersecţia cu strada 1 Decembrie 1918 să devină un spaţiu de tip share-space, concept de mobilitate în care pietonul are prioritate iar strada 1 Decembrie 1918 va deveni un spaţiu dedicat în exclusivitate pietonilor şi bicicliştilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Serviciul de livrare rapidă Carrefour prin Bringo continuă să se extindă, acoperind, două noi orașe – Brașov și Constanța. Clienții pot comanda prin aplicația Bringo produse de la magazinele Carrefour Market și Market Express din […]
Redeschiderea granițelor pentru turiști și relaxarea măsurilor de călătorie în mai multe țări presupun, totodată, riscuri specifice la care pot fi expuși turiștii, precum intervenții medicale, anularea călătoriilor, pierderea bagajelor sau a documentelor și multe […]
Sub îndrumarea CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România și parte a Impetum Group, Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, una dintre principalele entități juridice aflate în subordinea Consiliului Județean Constanța, […]
Be the first to comment