A fost transmisă Comisiei Europene prima cerere de plată din cadrul PNRR în valoare de 3 miliarde euro

Bani pentru finanțări. FOTO cosmix
Bani pentru finanțări. FOTO cosmix

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis, astăzi, Comisiei Europene, prima cerere de plată din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro. Din această sumă, 2,03 miliarde euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, iar 0,90 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut.

Din suma solicitată spre rambursare prin cererea de plată, România va încasa 2,56 miliarde euro, valoarea ce rezultă după deducerea prefinanțării primite până în prezent. Concret, din componenta de granturi va fi rambursată o sumă de 1,77 miliarde euro, iar din cea aferentă împrumuturilor 0,78 miliarde euro.

„Ne-am respectat angajamentul de a trimite astăzi, 31 mai, Comisiei Europene prima cerere de plată în vederea încasării fondurilor PNRR alocate pentru țintele și jaloanele îndeplinite la sfârșitul anului trecut. Doresc să le mulțumesc tuturor miniștrilor pentru efortul depus”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Prima cerere de plată cuprinde cele 21 de țintele și jaloanele aferente trimestrului IV din 2021. Odată cu transmiterea cererii de plată, au fost transmise Comisiei toate documentele justificative privind îndeplinirea satisfăcătoare a țintelor și jaloanelor, aceasta fiind o condiție obligatorie. În total au fost încărcate în sistemul electronic al Comisiei 180 de documente justificative aferente celor 21 de jaloane/ținte, incluse în cererea de plată.

Țintele și jaloanele aferente primei cereri de plată și ministerele responsabile de îndeplinirea acestora sunt:

Jalon 1–  Intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006. Responsabil: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;

Jalon 69 – Adoptarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 și aplicarea planului de acțiune. Responsabil: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI);

Jalon 78 – Intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. (C.N.A.I.R.) și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (C.N.I.R.). Responsabil: MTI;

Ținta 113 – Scoaterea din operare a capacității de producție a energiei electrice pe bază de cărbune. Responsabil: Ministerul Energiei;

MCID – Jalon 142 – S-a instituit și este operațional grupul operativ pentru implementarea și monitorizarea reformelor și investițiilor privind transformarea digitală. Responsabil: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID)

Jalon 146 – Intrarea în vigoare a legii privind securitatea rețelelor 5G. Responsabil: MCID

Jalon 150 – Adoptarea Strategiei naționale privind securitatea cibernetică 2021-2026. Responsabil: MCID

Jalon 211 – Asistență tehnică contractuală furnizată de o entitate care va fi selectată în conformitate cu legislația națională privind achizițiile publice. Responsabil: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS)

Jalon 212 – Intrarea în vigoare a unui ordin al ministrului prin care se instituie un comitet de monitorizare însărcinat cu revizuirea, cu sprijinul furnizorului de asistență tehnică, a sistemului de pensii și a intervențiilor la nivel de politici în sistemul de pensii. Responsabil: MMSS

Ținta 220 – Numărul de case de marcat conectate la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Responsabil: Ministerul Finanțelor (MF)

Jalon 247 – Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 1. Garanția de portofoliu pentru Reziliență. Responsabil: MIPE

MIPE – Jalon 250 – Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 2. Garanția de portofoliu pentru Acțiune climatică. Responsabil: MIPE

MIPE – Jalon 253 – Semnarea acordului de finanțare între Fondul European de Investiții și Guvernul României pentru crearea Fondului de fonduri de capital de risc pentru redresare (denumit în continuare „fondul”) și adoptarea politicii de investiții a fondului. Responsabil: MIPE

Jalon 259 – Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 5. Instrumentul financiar pentru investiții în eficiență energetică în sectorul rezidențial și al clădirilor. Responsabil: MIPE

Jalon 270 – Unitatea de implementare a reformelor din cadrul mecanismului de sprijin al politicilor (PSF) instituită și operațională. Responsabil: MCID

Jalon 366 – Adoptarea criteriilor de prioritizare a investițiilor în centrele comunitare integrate. Responsabil: Ministerul Sănătății

Jalon 426 – Intrarea în vigoare a actului legislativ de aprobare a noii Strategii naționale anticorupție. Responsabil: Ministerul Justiției

Jalon 450 – Audit și controale: informații pentru monitorizarea implementării planului de redresare și reziliență. Responsabil: MIPE

Jalon 451 – Intrarea în vigoare a unei ordonanțe a guvernului privind stabilirea mandatului legal al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), al Ministerului Finanțelor și al Autorității de Audit. Responsabil: MIPE

Jalon 462– Intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern privind realizarea programului național pentru reducerea abandonului școlar. Responsabil: Ministerul Educației

Jalon 464 – Procedură de ofertare pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiți în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație. Responsabil: Ministerul Educației

Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va fi transmisă Comisiei Europene în trimestrul al III-lea și va cuprinde țintele și jaloanele aferente primelor două trimestre ale acestui an.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*