Cu prilejul minivacanței de 1 Mai și Paște, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinațiile de vacanță, dar și spre domiciliu,, CFR Călători va asigura un program de transport special.
Prin urmare, în perioada minivacanței 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj Napoca, Brașov.
De asemenea, și călătorii din alte regiuni au la dispoziție o serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În ședința de Guvern, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzută la art. 6 alin.(1) lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, prin care a […]
La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Executivul a aprobat astăzi, în ședință de Guvern, proiectul de lege privind Codul Silvic. Acesta a fost elaborat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C2 – […]
CFR Călători informează că în perioada 7 – 10 iulie, “Trenurile Soarelui” sunt la dispoziția celor care merg la Festivalul Neversea. Toate regiunile ţării sunt conectate cu litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de […]
Be the first to comment