WIZZ Air a anunțat primele două destinații pe care le va opera de pe Aeroportul Brașov. Acestea sunt Londra și Dortmund

Aeronavă Wizz Air. FOTO cadiju1968
Aeronavă Wizz Air. FOTO cadiju1968

Compania WIZZ Air, unul dintre cei mai importanţi operatori aerieni din Europa, a anunţat astăzi primele două destinaţii pe care le va opera de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.

Acestea sunt Londra (Luton) – cu primul zbor programat în 2 august 2023, şi Dortmund – cu zboruri care vor începe din 2 septembrie 2023.

Spre Londra vor exista zboruri dus-întors în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, în timp ce spre şi dinspre Dortmund se vor efectua curse în fiecare zi de marţi şi sâmbătă.

Începând de joi, 6 aprilie, ora 14:00, biletele sunt disponibile la vânzare pe site-ul companiei WIZZ Air.

Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” R.A., este cel care a purtat discuţiile cu oficialii WIZZ Air pe parcursul ultimilor ani, iar primele rezultate se concretizează acum, cu aceste destinaţii anunţate.

„După îndelungi analize şi negocieri aprofundate, am ajuns în punctul în care am agreat cu conducerea WIZZ Air termenii unui acord oficial. Sperăm că cele două destinaţii sunt doar primele dintr-un număr mai mare pe care ne dorim să-l acopere această companie importantă la nivel european”, a menţionat Alexandru Anghel.

La rândul său, Adrian-Ioan Veştea, Consiliului Judeţean Braşov, a declarat: „Ne bucurăm că putem anunţa în acelaşi timp cu compania WIZZ Air lansarea primelor curse aeriene spre destinaţii aşteptate de braşoveni şi de comunităţile de români din Anglia şi Germania. Astfel, Londra – cu Aeroportul Luton este o destinaţie practic obligatorie pentru o companie aeriană care zboară de la Braşov, având în vedere că potrivit datelor oficiale în capitala Marii Britanii trăiesc, muncesc şi învaţă oficial peste o sută de mii de români, între care foarte mulţi sunt braşoveni. Cu destinaţia Dortmund acoperim nevoie de mobilitate aeriană pentru comunităţile de români din partea de vest a Germaniei. Dortmund este al optulea oraş din Germania raportat la numărul de locuitori, este un centru universitar important şi o destinaţie care sunt convins că va suscita un interes deosebit din partea potenţialilor călători din judeţul Braşov şi din judeţele învecinate”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*