Wilo își consolidează poziția de lider pe piața mondială de pompe. În Anul financiar 2020 compania a triplat Free Cash Flow-ul

Afaceri în creștere. FOTO geralt
Afaceri în creștere. FOTO geralt

Grupul Wilo, producător de top și pionier în tehnologia pompelor și sistemelor de pompare, prezintă rezultatele raportului de activitate pe anul 2020, un an greu încercat pentru lumea businessului la nivel internațional.

“2020 a fost într-adevăr un an cu multe provocări pentru întreaga lume și, bineînțeles, și pentru Wilo. Cu toate acestea am reușit să depășim această perioadă dificilă, iar acum privim către viitor cu optimism, mândri de ce am realizat până acum și dornici de noi reușite”, subliniază Oliver Hermes Președinte și CEO al Grupului Wilo.

În exercițiul financiar 2020, Grupul Wilo a reușit, în premieră, să realizeze o creștere de 1,8%, în ciuda condițiilor dificile cauzate de pandemie și economie. Mai mult, veniturile din vânzări s-au ridicat la aproximativ 1,5 miliarde de euro, iar Free Cash Flow-ul s-a triplat, atingând 35,6 milioane de euro. Astfel, per total, compania a generat un EBITDA ajustat de 181,6 milioane de euro, iar marja EBITDA ajustată a fost de 12,1%. În același timp, fluxul de numerar din activitățile operaționale a rămas aproape stabil, la 161,5 milioane de euro, comparativ cu fluxul de numerar din anul precedent, care a fost un record pentru companie.

Oameni dedicați, clienți serioși, parteneri de încredere

Dincolo de profiturile generate, Wilo și-a reconfirmat angajamentul față de clienți, parteneri, colegi și competitori prin aceeași abordare inedită, „regiune cu regiune”, concentrată pe sustenabilitate și eficiență energetică. În acest sens, în 2020 compania a investit puternic și în dezvoltarea tehnologiilor orientate spre viitor, depășind ușor nivelul fondurilor alocate în anul precedent. Cercetarea și dezvoltarea au fost întotdeauna o prioritate ridicată pe agenda Grupului Wilo, motiv pentru care investițiile în această ramură s-au ridicat, în 2020, la 68,6 milioane de euro.

„Pentru noi, forța și succesul companiei sunt rezultatul muncii, devotamentului, solidarității și atitudinii exemplare a celor aproximativ 8,000 de angajați din toată lumea, care au făcut ca Wilo să facă față cu brio provocărilor pandemiei. Suntem cu adevărat recunoscători angajaților, clienților și partenerilor noștri datorită cărora am reușit să atingem noi performanțe și să înregistrăm o creștere sustenabilă și profitabilă. Împreună este cuvântul cheie și se aplică mai mult ca niciodată. În numele întregului Comitet executiv, doresc să mulțumesc tuturor pentru eforturile comune din 2020”, completează Oliver Hermes.

Activitatea și importanța Wilo în domeniul infrastructurii

În calitate de grup industrial și tehnologic, Wilo are o contribuție semnificativă la menținerea activității din sectoare relevante din punct de vedere sistemic în multe țări din întreaga lume.

„Produsele, sistemele și serviciile noastre sunt o parte fundamentală a infrastructurilor critice. Ele facilitează realizarea unor operațiuni fără de care viața de zi cu zi ar fi aproape imposibilă. Astfel, prin activitatea noastră, rămânem fideli misiunii de a fi acolo pentru oameni, în perioade fără precedent ca cele din prezent, oferind soluții rapide și eficiente pentru a furniza gestionarea apei, precum și servicii de calitate pentru sectorul de construcții și alte industrii cheie”, explică Oliver Hermes.

Datorită unicității modelului de business, Wilo a primit autorizații speciale pentru continuarea activităților de producție în țări precum: SUA, China, Rusia, Franța, Italia și India și, prin urmare, și-a putut menține capacitatea de a livra neîntrerupt servicii și produse.

Responsabilitatea socială este o practică de tradiție la Wilo

Pandemia de coronavirus ne-a arătat că provocările globale pot fi rezolvate doar transnațional și împreună. Același lucru este valabil și pentru schimbările climatice. Ca-ntotdeauna, și pe parcursului anului trecut, Wilo a continuat să promoveze sustenabilitatea, protecția climei și multilateralismul.

Grupul Wilo este mândru să fie recunoscut drept pionierul digital al industriei de pompe, fiind unul dintre cei 50 de lideri mondiali ai protecției mediului, selectat în baza celor 17 principii de sustenabilitate ale Organizație Națiunilor Unite, precum și câștigător al Premiului German de Sustenabilitate.

„În calitate de companie cu prezență globală, suntem perfect conștienți de necesitatea de a lucra împreună în formate de cooperare internațională și în variate inițiative. Împreună cu partenerii noștri, luăm o poziție hotărâtă în probleme de protecție a mediului, energie și resurse eficiente, precum și transformare digitală. În același timp, promovăm soluții inovatoare și eco-friendly și încercăm să implicăm cât mai mulți actori sociali în inițiativele noastre, de la politicieni, la oameni de afaceri și organizații neguvernamentale”, spune Oliver Hermes.

Compania intenționează să-și intensifice activitatea și în sectorul hidrogenului ca tehnologie viitoare, convinsă că produsele, sistemele și soluțiile Wilo pot aduce o contribuție esențială la producția, distribuția și utilizarea hidrogenului albastru și verde.

Strategiile Wilo și ce reprezintă “Beyond the Obvious” pentru companie

Criza mondială cauzată de pandemia de coronavirus a pus în evidență punctele slabe ale ordinii economice actuale, cu toate lanțurile sale valorice interconectate. Datorită abordării „regiune cu regiune” implementată de Grupul Wilo unitar, în toate cele peste 60 de reprezentanțe, activitatea s-a derulat neîntrerupt, fără mari întârzieri operaționale sau de livrare.

„Modelul de business al Grupului Wilo este unic prin faptul că permite cât mai multă descentralizare posibilă și cât mai multă centralizare acolo unde este necesar, în funcție de fiecare regiune. Vom continua să fim dedicați angajamentului nostru față de principiile localizarii, urmărind să producem din ce în ce mai mult local pentru piețele locale și regionale. Totodată, suntem nerăbdători să concretizăm al doilea sediu central de operațiuni la Beijing, dedicat regiunilor de vânzare pe piețe emergente și abia așteptăm să construim noi site-uri de producție în China și India. Pentru noi, viitorul este pragmatic, dar și foarte optimist”, conchide Oliver Hermes.

Grupul Wilo este deja prezent pe toate continentele, cu site-uri de producție în zece țări, inclusiv SUA, Rusia, Emiratele Arabe Unite, China și Coreea.

Anul 2020 a fost un an tumultos, însă lecțiile învățate au adus Grupului Wilo și mai multă coeziune în strategii și activitate, reușind astfel să orienteze compania către noi posibilități de dezvoltare; Beyond the Obvious fiind motto-ul noii direcții de acțiune.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*