VIDEO Primarul Marius Dulce explică de ce taxele locale cresc la Călărași și cum poate fi limitat impactul asupra oamenilor

Marius Dulce. FOTO Mitică Raftu

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a explicat, într-un interviu acordat BizPLUS, contextul majorării taxelor și impozitelor locale, subliniind că decizia nu a aparținut administrației locale, ci a fost impusă prin acte normative adoptate la nivel guvernamental, în contextul reducerii deficitului bugetar.

Edilul a precizat că autoritățile locale sunt obligate să aplice aceste măsuri, indiferent de impactul lor asupra populației, întrucât bugetele locale sunt subordonate deciziilor luate la nivel național.

„Decizia nu ne aparține nouă. A fost adoptată o ordonanță privind majorarea taxelor, iar administrațiile locale nu au avut altă opțiune decât să o aplice. Guvernul a stabilit clar că este nevoie de bani, atât la bugetul național, cât și la bugetele locale, pentru reducerea deficitului”, a declarat Marius Dulce.

Primarul a explicat că nerespectarea acestor decizii ar fi însemnat blocarea finanțărilor guvernamentale pentru municipiu.

„Bugetele locale trebuie să se subordoneze bugetului național. Dacă nu ții cont de deciziile guvernamentale, mesajul este simplu: înseamnă că ai resurse proprii suficiente și nu mai primești bani de la Guvern”, a adăugat edilul.

Întrebat ce mesaj transmite călărășenilor afectați de creșterea taxelor, Marius Dulce a recunoscut că nemulțumirea este inevitabilă, chiar dacă orașul se află într-un amplu proces de dezvoltare.

„Indiferent ce le spunem cetățenilor, că dezvoltăm orașul, că se văd proiectele deja implementate sau că avem în derulare investiții de zeci de milioane de euro pentru anii următori, oamenii nu se vor bucura atunci când plătesc mai mult. Fiecare își face socoteala în dreptul lui și este normal să fie nemulțumit”, a spus primarul.

Edilul a arătat că Primăria Călărași nu dispune de resurse financiare pentru a compensa aceste majorări, întrucât orice astfel de compensare ar proveni tot din contribuțiile cetățenilor.

„Nu există resurse pentru a compensa aceste creșteri. Ar înțelege să luăm bani dintr-un buzunar și să îi punem în altul, fără să rezolvăm problema”, a explicat Marius Dulce.

În schimb, primarul a subliniat că o parte din presiunea financiară poate fi redusă prin responsabilitate și implicare civică, mai ales în ceea ce privește serviciile publice.

„Problema se poate rezolva prin felul în care avem grijă de oraș. Dacă vorbim de salubrizare, de curățenie, de mobilier urban sau de parcuri, totul ține și de noi. Colectarea selectivă reduce costurile pentru deșeurile neconforme, iar dacă nu distrugem bănci, alei sau spații verzi, nu mai cheltuim bani pentru reparații și putem direcționa resursele către zona socială”, a declarat edilul.

Marius Dulce a concluzionat că dezvoltarea municipiului Călărași depinde de un efort comun între administrație și cetățeni.

„Dacă stricăm bunurile comune, plătim cu toții. Dacă le păstrăm și avem grijă de ele, putem merge înainte. Doar împreună putem face lucruri bune pentru Călărași, păstrând ceea ce construim și făcând orașul funcțional pe termen lung”, a declarat primarul în încheierea interviului acordat BizPLUS.

Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*