Untold caută peste 2000 de voluntari pentru ediția din acest an

UNTOLD revine la Cluj-Napoca. FOTO UNTOLD
Festivalul UNTOLD. FOTO UNTOLD

Untold îți oferă șansa să trăiești alături de echipa festivalului, dar și de fani, experiențe care îți pot schimba viața. Unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, UNTOLD recrutează peste 2000 de voluntari. Doritorii vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalului, iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui David Guetta, Martin Garrix, TYGA, The Script sau Dimitri Vegas&Like Mike.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor trebuie să ai între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare se încheie pe data de 3 august, iar răspunsurile către voluntari vor fi trimise până în data de 17 august.

Cei peste 2000 de voluntari vor fi repartizați în funcție de preferințe, dar și de aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde voluntarii pot activa sunt: artist crew, acreditări, check-in, emergency team, steward, logistică, comunicare, user experience și acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța elemente de managementul proiectelor, comunicare, customer care și self management. Cei aleși vor primi un echipament și acces la festival.

Voluntarii vor avea ocazia să cunoască oameni noi, vor învăța cum se lucrează pentru un festival, și pe lângă toate astea, experiența va fi una unică. Înscrierile de voluntari pentru festivalul Untold se fac pe  https://untold.com/volunteers.

Festivalul Untold are loc în perioada 9-12 septembrie 2021, la Cluj-Napoca.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*