UE propune noi norme pentru consolidarea rezilienței băncilor și o mai bună pregătire a acestora pentru viitor

Înțelegere comercială. FOTO ccfb
Înțelegere comercială. FOTO ccfb

Comisia Europeană a adoptat o revizuire a normelor bancare ale UE (Regulamentul privind cerințele de capital și Directiva privind cerințele de capital).

Prin aceste noi norme se va asigura faptul că băncile din UE vor deveni mai reziliente la eventualele șocuri economice viitoare și vor contribui în același timp la redresarea Europei în urma pandemiei de COVID-19 și la tranziția către neutralitatea climatică.

Pachetul este ultima etapă a procesului de punere în aplicare a Acordului Basel III în UE. Acest acord a fost convenit de UE și de partenerii săi din G20 în cadrul Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară și urmărește să consolideze reziliența băncilor în fața unor posibile șocuri economice. Propunerile prezentate astăzi marchează ultima etapă a acestei reforme a normelor bancare.

Revizuirea constă în următoarele elemente legislative:

o propunere legislativă de modificare a Directivei privind cerințele de capital (Directiva 2013/36/UE);

o propunere legislativă de modificare a Regulamentului privind cerințele de capital (Regulamentul 2013/575/UE);

o propunere legislativă separată de modificare a Regulamentului privind cerințele de capital în domeniul rezoluției (așa-numita propunere daisy chain).

Pachetul cuprinde următoarele părți:

Punerea în aplicare a Acordului Basel III – consolidarea rezilienței la șocurile economice

Pachetul de astăzi pune în aplicare cu fidelitate prevederile Acordului internațional Basel III, ținând cont totodată de particularitățile sectorului bancar din UE, de exemplu în ceea ce privește creditele ipotecare cu risc scăzut. Mai precis, propunerea de astăzi urmărește să garanteze faptul că „modelele interne” utilizate de bănci pentru calcularea cerințelor lor de capital nu subestimează riscurile, așadar că nivelul de capital deținut de acestea este suficient pentru acoperirea riscurilor respective. În acest fel se va facilita, de asemenea, compararea ratelor de capital bazate pe risc între bănci, restabilindu-se încrederea în aceste rate și soliditatea sectorului în ansamblul său.

Propunerea vizează consolidarea rezilienței, fără a conduce la creșteri semnificative ale cerințelor de capital. Ea limitează impactul global asupra cerințelor de capital la ceea ce este necesar, asigurând astfel menținerea competitivității sectorului bancar din UE. De asemenea, pachetul reduce și mai mult costurile de asigurare a conformității, în special pentru băncile mai mici, fără a relaxa standardele prudențiale.

Durabilitatea – contribuția la tranziția verde

Consolidarea rezilienței sectorului bancar în fața riscurilor de mediu, sociale și de guvernanță este o componentă-cheie a Strategiei Comisiei privind finanțarea durabilă. Este esențial să se îmbunătățească modul în care băncile măsoară și gestionează aceste riscuri, precum și să se asigure faptul că piețele pot monitoriza activitatea băncilor. Reglementarea prudențială joacă un rol esențial în această privință.

Propunerea de astăzi va impune băncilor obligația ca sistematic să identifice, să publice și să gestioneze riscurile de mediu, sociale și de guvernanță în contextul activității lor de gestionare a riscurilor. Este prevăzută inclusiv obligația ca atât autoritățile de supraveghere, cât și băncile să deruleze, la intervale regulate, simulări de criză în domeniul climatic. Autoritățile de supraveghere vor trebui să evalueze riscurile de mediu, sociale și de guvernanță în cadrul evaluărilor periodice pe care le realizează în scopul supravegherii. Toate băncile vor trebui, de asemenea, să publice informații privind expunerea lor la riscurile de mediu, sociale și de guvernanță. Pentru a se evita împovărarea băncilor mai mici cu sarcini administrative nejustificate, normele privind publicarea informațiilor vor fi proporționale.

Măsurile propuse nu numai că vor spori reziliența sectorului bancar, ci vor asigura și faptul că băncile țin seama de considerentele de durabilitate.

O supraveghere mai strictă – asigurarea unei gestionări robuste a băncilor din UE și a unei protecții îmbunătățite a stabilității financiare

Pachetul prezentat astăzi pune la dispoziția autorităților de supraveghere instrumente mai robuste de supraveghere a băncilor din UE. Normele pe care le include sunt clare, solide, echilibrate și prevăd cerințe de competență profesională și probitate morală prin care autoritățile de supraveghere evaluează dacă personalul de conducere deține competențele și cunoștințele necesare pentru gestionarea unei bănci.

Mai mult, ca reacție la scandalul „WireCard”, autoritățile de supraveghere vor dispune acum de instrumente mai eficace pentru a supraveghea grupurile de tehnologie financiară, inclusiv filialele băncilor. Acest set îmbunătățit de instrumente va asigura gestionarea solidă și prudentă a băncilor din UE.

Revizuirea de astăzi abordează, de asemenea – în mod proporțional – chestiunea stabilirii sucursalelor băncilor din țări terțe în UE. În prezent, aceste sucursale sunt în primul rând supuse legislației naționale, a căror armonizare la nivel european rămâne foarte limitată. Pachetul armonizează normele UE în acest domeniu, ceea ce le va permite autorităților de supraveghere să gestioneze mai bine riscurile legate de aceste entități, care și-au intensificat în mod semnificativ activitatea în UE în ultimii ani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*