Trenul Connecting Europe Express va ajunge în 26 de țări, 100 de localități și va străbate 20.000 de kilometri

Cale ferată. FOTO Pixabay.com

Connecting Europe Express, un tren special, creat în cadrul Anului european al căilor ferate 2021, va pleca din gara Lisabona la 2 septembrie. Trenul va ajunge în România în data de 17 septembrie.

El va opri în peste 100 de localități din 26 de țări în cursul călătoriei sale de cinci săptămâni, înainte de a ajunge la Paris la 7 octombrie. În total, traseul are o lungime de 20 000 km iar trenul va traversa 33 de puncte de trecere a frontierei. Plecând de la Lisabona și încheindu-și călătoria la Paris, trenul va face o oprire notabilă la Ljubljana, conectând președințiile portugheză, slovenă și franceză ale Consiliului UE.

Comisarul european pentru transporturi, AdinaVălean a declarat:

„Căile ferate au modelat bogata noastră istorie comună. Transportul feroviar reprezintă însă și viitorul Europei, este soluția noastră pentru atenuarea schimbărilor climatice și stimularea redresării economice în urma pandemiei, pe măsură ce construim un sector al transporturilor neutru din punctul de vedere al carbonului. În săptămânile următoare, Connecting Europe Express va deveni o conferință continuă, un laborator și un forum de dezbatere publică cu privire la modul în care transportul feroviar poate deveni mijlocul de transport de predilecție atât pentru călători, cât și pentru întreprinderi. Vă invităm să-l întâmpinați călduros când se va opri într-o gară din apropiere.”

De-a lungul călătoriei, sunt prevăzute diverse evenimente pentru a întâmpina trenul în gările în care se va opri în Europa. Persoanele pasionate de căile ferate vor putea urmări, de asemenea, dezbaterile care vor avea loc la bord, precum și conferințele privind politica UE în domeniul infrastructurii și rolul rețelei transeuropene de transport (TEN-T), care vor fi transmise în direct pe site-ul web al evenimentului de la Lisabona, București, Berlin și Bettembourg. Connecting Europe Express este rezultatul cooperării unice dintre Comisia Europeană și Comunitatea Căilor Ferate Europene și a Gestionarilor de Infrastructură (CER), operatorii feroviari europeni, administratorii de infrastructură și numeroși alți parteneri de la nivelul UE și de la nivel local.

Andreas Matthä, președintele CER și directorul general al Căilor ferate federale austriece, a subliniat importanța proiectului comun:

„Connecting Europe Express este o dovadă impresionantă a succesului Anului european al căilor ferate; în același timp, el scoate în evidență provocările comune care ne așteaptă. Membrii CER sunt hotărâți să facă din Pactul verde european un succes. Un sector feroviar european puternic este vital pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE. În prezent, există prea multe bariere tehnice în transportul feroviar transfrontalier, iar circulația unui tren peste frontierele naționale în Europa este o operațiune foarte complexă.

Trebuie să continuăm să transferăm transportul de mărfuri de la transportul rutier către cel feroviar, să oferim servicii eficiente persoanelor care fac naveta în fiecare zi și să dezvoltăm transportul feroviar internațional de călători pe distanțe lungi cu servicii de zi și de noapte. Sunt convins că proiectul Connecting Europe Express va sensibiliza opinia publică cu privire la aceste provocări. Aș dori să mulțumesc tuturor colegilor și partenerilor care au făcut posibilă realizarea proiectului Connecting Europe Express și îi urez acestuia drum bun.”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*