Traseele turistice din Făget și zona Tarnița au fost omologate

Tarnița. FOTO CJ Cluj

Consiliul Județean Cluj a obținut omologarea traseelor turistice din zonele Făget și Tarnița, două dintre cele mai frecventate destinații din județul Cluj.

Certificatele de omologare au fost emise de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în baza documentației elaborate de forul administrativ județean împreună cu Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj. Toate aceste trasee – unele istorice și altele noi – au fost marcate, curățate, iar rutele au fost optimizate de către angajații și voluntarii Serviciului Salvamont-Salvaspeo Cluj, cărora li s-au alăturat și reprezentanți ai ONG-urilor clujene, astfel încât turiștii să le poată parcurge în siguranță.

Condițiile materiale și financiare necesare lucrărilor de amenajare și întreținere a traseelor turistice montane au fost asigurate de către Consiliul Județean Cluj.

În Pădurea Făget au fost deja montate panouri informative cu traseele turistice, iar în zona Tarnița, acestea vor fi montate în cursul acestei săptămâni.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Județul nostru este recunoscut pentru peisajele naturale excepționale și traseele montane extrem de apreciate de iubitorii de natură. Ne dorim ca acestea să fie valorificate la adevărata lor valoare iar, în acest sens, împreună cu Serviciul Salvamont-Salvaspeo Cluj, ne asigurăm în permanență de întreținerea lor corespunzătoare.”  

Traseele turistice omologate în zona turistică Făget sunt:

Mănăștur – Râtul Popii – Râtul Penii – Vf. Peana (cruce albastră)

Izvorul Sf. Ioan – Vf. Peana (cruce roșie)

Vf. Peana – Casele Micești (banda galbenă)

Camping Făget – Fântâna Bilașcu – Vf. Peana (banda albastră)

Izvorul Sf. Ioan – Belvedere – Râtul Penii (triunghi roșu)

Mănăștur (str. Basarabia) – Capul Dealului (banda galbenă)

Traseele turistice omologate în zona turistică Tarnița sunt:

Circuit Piatra lui Lucaci (punct roșu)

Circuitul Piatra Corbilor (punct galben)

Versant stâng Tarnița (banda albastră)

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*