CNAIR a anunțat că în perioada 19.11.2021 – 24.11.2021 se va desfășura un transport cu depășiri pe ruta Ploiești – Vidra.
Traseul este următorul: Ploiești (platformă UPETROM) – DJ101D – DN1A – DN1- A3 – Centura București – DJ 401 – Vidra (UTTIS INDUSTRIES) județul Ilfov.
Vehiculul transportă o confecție metalică.
Lățimea maximă a vehicului este 5,3 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. În conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculului cu depășiri este de 70 km/oră.
Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Instant Factoring, primul fintech de factoring digital din România, primește o nouă rundă de investiții în valoare de 600.000 EUR. Printre investitori se numără și MicroEurope, companie care își propune să aducă resursele și expertiza […]
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că va avea loc o grevă a mai multor categorii profesionale din numeroase sectoare de activitate, care va […]
Din ce în ce mai popular în preferințele românilor pe tot parcursul anului, sortimentul roze a devenit vedeta raionului de vinuri. În perioada 4 – 17 mai 2022, hipermarketurile Auchan România găzduiesc Marele Târg de […]
Be the first to comment