CNAIR anunță că începând de marți, 29 octombrie, traficul rutier va fi restricționat pe banda 1 a sensului de deplasare Constanța – București (Calea 2), de pe autostrada A2, în zona Podului de la Cernavodă, între km. 161+300 – km 159+250.
Măsura a fost luată pentru executarea lucrărilor de reparații și înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație de pe banda 1 și banda de urgență.
Pe perioada valabilității restricțiilor, circulația se va desfășura pe banda alăturată zonei mediane (banda 2).
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cooperativa Țara Mea anunță că a încheiat un nou parteneriat pentru vânzarea on-line a produselor disponibile sub brandul ”Țara mea”. Astfel, produsele cooperativei Țara mea vor fi disponibile on-line pe platforma e-mag, parteneriatul venind ca […]
Ultima zi a festivalului UNTOLD a fost una memorabilă. Peste 65.000 de oameni au trecut pragul tărâmului magic UNTOLD, în a patra zi a festivalului. Astfel, în total, în cele patru zile peste 265.000 s-au […]
În primele șase luni ale anului 2023, românii au efectuat 145 de milioane de tranzacții cu Revolut, egalând numărul de tranzacții realizate în primele trei trimestre ale anului trecut. În același timp, volumul total al […]
Be the first to comment