Tipografia Rottaprint a investit peste 3,7 milioane euro în ultimii trei ani în tehnologii pentru producția sustenabilă de etichete și ambalaje

Cristi Nechita-Rotta, director general Rottaprint. 

Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile în România, anunță finalizarea implementării unui proiect în cadrul căruia s-au investit în ultimii trei ani peste 3,7 milioane de euro în tehnologii și utilaje pentru producția sustenabilă a produselor din portofoliu.

Proiectul „Dezvoltarea de etichete inovative și prietenoase cu mediul” a fost finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021 în cadrul programului „Creșterea IMM-urilor din România!”. Din valoarea totală a investiției, asistența nerambursabilă a fost de circa 1,5 milioane euro.

Obiectivul general al proiectului a fost creșterea competitivității companiei și reducerea impactului asupra mediului a produselor realizate în prezent de companie, cât și introducerea în producție de noi tipuri de etichete inovative, prin intermediul unor tehnologii eficiente și aliniate principiilor sustenabilității.

Odată cu implementarea proiectului, Rottaprint a vizat și îmbunătățirea indicatorilor de afaceri ai companiei precum profitabilitate sau cifră de afaceri prin reducerea costurilor de producție, creșterea capacității de producție și extinderea gamei de produse din portofoliu, dar și crearea de noi locuri de muncă.

De asemenea, un alt obiectiv specific al proiectului derulat de Rottaprint a fost reducerea impactului asupra mediului ca urmare a activității companiei prin dimunuarea consumului de energie și materiale, prin achiziționarea de echipamente și utilaje specifice de ultimă generație și prin implementarea unui sistem performant de colectare selectivă a deșeurilor rezultate din activitarea de tipar.

Potrivit reprezentanților Rottaprint, în urma implementării proiectului de investiții a fost posibilă întroducerea în producție de noi tipuri de produse inovative, precum etichetele inteligente.

„Sustenabilitatea este una dintre principalele noastre direcții strategice de buisness. În ultimii ani, am observat faptul că grija față de mediu în rândul companiilor nu mai este doar la nivel de tendință, ci a devenit un obiectiv în sine. Prin proiectul de investiții finanțat cu sprijinul acestor granturi am reușit să implementăm noi tehnologii performante în vederea producerii sustenabile de etichete și ambalaje în cadrul companiei, cu impact pozitiv asupra mediului înconjurător, dar și al indicatorilor de afaceri. Totodată, ne bucurăm că vom putea să le oferim partenerilor noștri cele mai bune soluții aliniate obiectivelor lor de responsabilitate socială și sustenabilitate”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Rottaprint.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*