tbi bank încheie un parteneriat cu iStoma pentru a facilita accesul clienților la peste 1.500 de clinici dentare

Ionuț Sabadac. FOTO Goya PR

Sănătatea dentară ar trebui să fie o prioritate, dar mulți români amână mersul la stomatolog, având în vedere contextul economic și social dificil. tbi bank, o bancă challenger din Europa de Sud-Est, își sprijină  clienții să acceseze servicii stomatologice de înaltă calitate în peste 1.500 de clinici dentare, printr-un parteneriat cu iDava Solutions, dezvoltator de software care a creat iStoma, una dintre cele mai mari platforme folosite de medicii dentiști din România. Astfel, românii pot obține mai ușor finanțare prin accesarea metodelor de plată ale tbi, precum soluția buy now pay later, ceea ce face ca îngrijirea dentară să fie mai accesibilă.

Clienții pot beneficia de opțiunile eficiente de finanțare oferite de tbi bank atunci când merg la dentist, cum ar fi BNPL, prin care pot plăti în 4 rate fără dobândă sau în până la 60 de rate la dobânzi avantajoase.

„Mulți români își amână vizita la dentist din cauza costurilor mari, fiind afectată astfel starea lor de sănătate. Acesta este unul dintre motivele pentru care am ajuns la un acord cu dezvoltatorii iStoma, iDava Solutions, pentru a oferi oportunitatea românilor de a accesa o gamă largă de servicii stomatologice în condiții mai avantajoase”, spune Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi bank.

iStoma activează pe piață din 2012 și a câștigat până acum încrederea a 5.300 de stomatologi din România, Moldova, Irlanda, Italia și Spania. iDava Solutions a dezvoltat și iClinic, o soluție software modernă pentru clinici, centre de înfrumusețare sau SPA și centre medicale.

„Am creat aceste soluții pentru a fi alături de persoanele care doresc să aibă acces la o gamă largă de servicii medicale de calitate. În ultimul an, una dintre problemele întâmpinate de unii clienți a fost creșterea prețurilor la aceste servicii. Un acord cu un partener financiar puternic precum tbi bank ne ajută să fim mai aproape de oameni și de nevoile lor într-un context economic și social complicat”, spune Ionuț-Richard Botorogeanu, CEO & Founder, iDava Solutions.

Clinicile prezente pe iStoma au numeroase beneficii, cum ar fi ușurința de a face programări online, gestionarea automată a inventarului și a numerarului, calculul automat al salariilor, acces gratuit la platformele www.piatastomatologica.ro și www.CautDentistBun.ro, chat live care permite medicilor să comunice mai eficient cu recepția și multe altele.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*