Compania TAROM lansează noi oferte de călătorie pentru acest sezon de toamnă și propune trei destinații europene de călătorie.
Astfel, TAROM oferă un tarif promoțional începând cu 199 de euro dus-întors la achiziționarea biletelor de avion în perioada 27 – 29 septembrie 2024, pentru zboruri către/dinspre Roma, Belgrad sau Sofia. Perioada de călătorie este 15 octombrie – 15 noiembrie 2024 (data ultimului retur), în limita locurilor disponibile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
TBI Bank, una dintre cele mai importante bănci de tip challenger din Europa de Sud-Est, anunță că și-a capitalizat întregul profit net consolidat pentru 2023, în valoare de 42,5 milioane de euro. Profitul tbi pentru […]
Dintre cele 16.470 de adolescente (cu vârsta de până la 19 ani) care au devenit mame în 2020 (potrivit datelor temporare INS), 392 sunt din București. Vârsta fragedă a mamei antrenează probleme complexe de sănătate, […]
One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, derulează în prezent lucrări de restaurare pentru fosta hală Ford din București, […]
Be the first to comment