TAROM anunță că programul de operare al zborurilor nu va fi afectat în vreun fel, neexistând vreun un motiv de îngrijorare pentru pasageri

Aeronavă TAROM. FOTO TAROM
Aeronavă TAROM. FOTO TAROM

TAROM anunță că programul de operare al zborurilor nu va fi afectat în vreun fel, neexistând vreun un motiv de îngrijorare pentru pasageri, în urma apariției unor zvonuri că ar exista datorii ale companiei către Compania Națională Aeroporturi București

TAROM a anunțat, în urma informațiilor apărute în spațiul public în ultimele ore, conform cărora Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) ia în calcul suspendarea prestării oricăror servicii către operatorul național aerian, că o asemenea situație este total nerealistă, nefiind instituite sancțiuni din partea CNAB către TAROM.

“Înainte de orice, cu privire la relația contractuală dintre TAROM și CNAB, este foarte important să facem precizarea că TAROM se asigură prin toate mijloacele că își va îndeplini obligațiile financiare, precum și faptul că TAROM poate garanta recuperarea acestei datorii.

Deși ultimii ani au fost extrem de dificili pentru toți operatorii aerieni din lume (pandemia COVID), cu atât mai mult pentru o companie greu încercată așa cum este Compania Națională de Transporturi Aeriene Române, TAROM va depune toate eforturile pentru ca obligațiile pe care le are față de partenerii săi să fie onorate.

Informăm pasagerii TAROM de faptul că programul de operare al zborurilor nu va fi afectat în vreun fel, neexistând vreun un motiv de îngrijorare pentru pasagerii noștri. Totodată, reamintim că TAROM va fi mereu un partener de încredere al românilor, așa cum am dovedit-o și la debutul pandemiei de COVID-19, dar și în ultima lună, organizând zboruri umanitare, de repatriere, în sprijinul pasagerilor afectați de suspendarea operării altor companii aeriene ș.a.m.d., în condiții depline de siguranță și confort”, a transmis TAROM.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*