Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii și-a deschis astăzi porțile

FOTO Ministerul Turismului

Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii (TIMM) – ediția 2022 și-a deschis astăzi porțile pentru vizitatori! Evenimentul se desfășoară până duminică, 11 decembrie, la Romexpo – Pavilionul B1, fiind organizat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), alături de Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Ploiești.

Startul manifestării expoziționale, care reunește 80 de firme cu activitate variată, printre care menționăm construcții, structuri metalice, mobilier, produse de artizanat și societăți de consultanță, a fost oferit de Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

„La sfârșitul acestui an, care s-a dovenit a fi plin de provocări, dar și de rezultate foarte bune, lansăm un târg dedicat IMM-urilor românești, care sper să devină în timp o tradiție! Toți expozanții care au ales să fie astăzi alături de noi, pe lângă prezentarea și promovarea serviciilor și produselor în fața publicului larg, vor putea participa la seminarii, mese rotunde, dar și ateliere de lucru, astfel încât să acumuleze informații importante, inclusiv despre proiectele de finanțare derulate de MAT, care să îi ajute în dezvoltarea afacerilor. Pe această cale, doresc să felicit pe colegii din minister și agenția Ploiești care s-au ocupat de organizarea evenimentului și să îi mulțumesc gazdei noastre, Romexpo pentru suport. În încheiere, le urez mult succes antreprenorilor prezenți cu stand la TIMM și îi invit pe bucureșteni să îi susțină, prin vizitarea pavilionului!”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului, în cadrul deschiderii oficiale a evenimentului.

TIMM 2022 își propune să promoveze spiritual antreprenorial, să stimuleze creșterea vizibilității pe piață a brandurilor românești, precum și să faciliteze dezvoltarea contactelor de afaceri și stabilirea unor legături parteneriale. Mai mult decât atât, printr-un program de finanțare special dedicat, expozanților le sunt decontate de către MAT cheltuielile privind cazarea și transportul la/de la eveniment, inclusiv a produselor acestora, în sumă forfetară de 1.500 lei/beneficiar. De asemenea, standurile sunt puse la dispoziția acestora cu titlu gratuit.

Informații de background:

Programul de vizitare TIMM 2022:
• Vineri, 09 decebrie: intervalul 10:00 – 20:00;
• Sâmbătă, 10 decembrie: 10:00 – 20:00;
• Duminică, 11 decembrie: 10:00 – 20:00.

Accesul vizitatorilor este gratuit.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*