Studiu VELUX: La nivel global, 40% dintre angajații care lucrează la distanță și-au îmbunătățit spațiul dedicat biroului de acasă, iar tendința telemuncii va continua și în 2022

FOTO Total PR

Fenomenul lucratului de acasă a caracterizat o bună parte a ultimilor doi ani, cu circa 30% dintre angajații români desfășurându-și activitatea în afara biroului în acest interval, în contextul pandemiei și al crizei sanitare. În România, 50% dintre companiile din sectorul business au preferat modelul full remote, în timp ce 45% dintre acestea au optat pentru un program hibrid. Fie că vorbim despre un model de lucru hibrid sau în totalitate de acasă, această nouă realitate a determinat o creștere bruscă a cererii pentru amenajarea spațiilor dedicate biroului la domiciliu în ultimii doi ani, potrivit VELUX, unul dintre principalii producători de ferestre de mansardă, ce comercializează produse și soluții pentru case inteligente.

Grupul VELUX a realizat un studiu global pentru determinarea atitudinii față de lucratul de acasă, provocările întâmpinate și cerințele oamenilor atunci când caută să amenajeze spațiul ideal de lucru la domiciliu.

În medie, la nivel global, angajații au lucrat de acasă în regim de telemuncă între 4-5 zile pe săptămână. Conform studiului, 40% dintre cei care lucrează de acasă cel puțin o zi pe săptămână au efectuat deja modificări pentru îmbunătățirea spațiului dedicat biroului de acasă. De asemenea, potrivit companiei, unul dintre cei mai importanți factori pentru un spațiu dedicat muncii este prezența luminii naturale, imediat după echipamentele IT sau de birou.

Potrivit studiului global, cei mai mulți respondenți consideră că raportul dintre mersul la birou și telemuncă este echilibrat sau chiar că și-ar dori să lucreze și mai mult de acasă, datorită beneficiilor pe care le aduce acest stil de lucru: 56% dintre respondenți sunt de părere că unul dintre principalele avantaje îl reprezintă timpul câștigat pe care îl alocau înainte deplasării între domiciliu și birou, 47% consideră că economisesc bani de mâncare, îmbrăcăminte și transport, în timp ce același procent de 47% susțin că munca de acasă le oferă mai multă flexibilitate în programul zilnic. Referitor la beneficiile personale, 75% dintre participanții la studiu se simt mai liberi atunci când lucrează de acasă, 70% au răspuns că au mai mult timp liber și tot 70% cred că telemunca le îmbunătățește per total calitatea vieții.

Specialiștii sunt de părere că modul de a lucra de acasă sau hibrid va continua cel mai probabil pe termen lung, iar efectele asupra fiecărei părți a vieții cotidiene se observă încă de acum, inclusiv asupra modului în care sunt proiectate, amenajate sau imbunătățite locuințele. Timpul petrecut în interior mai mult ca niciodată și dorința de a avea condiții de muncă optime au făcut ca accesul la lumina naturală să devină una dintre cele mai importante priorități ale celor care lucrează la domiciliu. 59% dintre cei care lucrează de acasă consideră că lumina naturală este extrem de importantă pentru ei, urmată de temperatura camerei (58%) și de aerul curat (56%). Cu toate acestea, doar 49% sunt cu adevărat mulțumiți de lumina naturală de care dispun în spațiul de lucru de acasă.

Potrivit echipei VELUX, un spațiu de lucru dedicat, care ajută concentrarea și motivarea, este un spațiu plin de lumină naturală și aer proaspăt, izolat de celelalte părți ale casei. O mansardă ar putea fi soluția perfectă pentru amenajarea unui astfel de spațiu de lucru acasă, deoarece are o atmosferă confortabilă și ajută la delimitarea vieții personale de cea profesională. În plus, aceștia subliniază că accesul luminii naturale și a aerului proaspăt, printr-o fereastră de mansardă de cea mai bună calitate, reprezintă una dintre cele mai simple modalități de a transforma un birou de acasă și de a îmbunătăți condițiile de lucru. Tot mai mulți dintre cei care lucrează de acasă aleg să fructifice această oportunitate, 16% dintre aceștia transformându-și deja mansarda într-un spațiu menit să sprijine munca la domiciliu.

De asemenea, pe lângă crearea unei zone de muncă separate, există numeroase îmbunătățiri ce pot fi făcute acasă pentru ca telemunca să se desfășoare în cele mai optime condiții. Îmbunătățirile viitoare planificate pentru casă vor fi mai puțin legate de mobilier sau culori noi, fiind înregistrată o creștere a cererii pentru instalarea sau înlocuirea ferestrelor din locuință, în contextul muncii de acasă, situându-se pe locul trei în topul dorințelor clienților.

„Oamenii au trăit și au lucrat în același spațiu în toată această perioadă, și vor continua să o facă și de acum înainte, iar în unele cazuri, amplasarea spațiului de lucru nu oferă cea mai bună lumina naturală sau acces la aer proaspăt. Spațiul în care lucrăm nu trebuie să fie doar un loc care să ne facă să ne simțim confortabil și productivi, ci ar trebui să ne ajute și să ne menținem sănătatea. Îmbunătățirea accesului la lumina naturală și aer curat sunt esențiale pentru bunăstarea noastră mentală și fizică” – a declarat Noemi Ritea, Director de Piață pentru VELUX Romania și Moldova

Conform datelor VELUX, optimizarea suprafeței utile din casă și luarea în considerare a luminii naturale în procesul de amenajarea a unei camere, a făcut ca numărul celor care caută montarea de ferestre noi să fie în continuă creștere la nivel mondial. 7% dintre cei care lucrează de acasă și-au montat deja ferestre noi sau le-au înlocuit pe cele existente, cu scopul de a-și îmbunătăți spațiul de lucru de acasă, acest aspect fiind una dintre prioritățile lor.

Concluzia studiului relevă că munca de acasă a devenit cea mai mare tendință a ultimilor ani și va rămâne și în continuare, iar noul trend de a transforma locuințele în locuri mai potrivite pentru a munci contribuie astfel la un echilibru între viața personală și cea profesională.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*