Studiu ROCA X: Investitorii români au un apetit ridicat pentru risc, dar nu au descoperit încă oportunitățile pe care le poate aduce piața de Venture Capital

Alexandru Bogdan. FOTO Impetum Group

ROCA X, un brand fondat de Impetum Group, publică azi prima parte din rezultatele unui studiu realizat pentru a înțelege mai bine așteptările și percepțiile investitorilor locali: 69% dintre respondenți au investit pe BVB, 62% pe burse internaționale și 52% în real estate.  Metodele investiționale de tipul Angel Investing 30%, Crowdfunding 19%, Venture Capital 14%, Private Equity 4%, se află la coada clasamentului, în timp ce 34% dintre respondenți sunt investitori crypto, arată studiul ROCA X desfășurat la finalul anului trecut la care au răspuns 130 de investitori profesionali.

”Ne așteptam ca metodele cu cea mai mică bariera de acces să fie cele mai populare, am fost însă surprinși de procentul mic de investitori în Crowdfunding (19%), Venture Capital, Private Equity sau Angel Investing, și mai ales de faptul că 34% dintre respondenți sunt investitori crypto. Mai mult, 40% dintre ei mizează pe randamente de 3x-15x, alți 40% fiind încrezători în randamente între 15x-30x. Acest nivel încredere ce este surprinzător mai ales având în vedere faptul că datele au fost colectate când piața se afla sub influența prăbușirii FTX și al propagării acestui efect în întreaga industrie. a declarat Alexandru Bogdan – CEO & GP ROCA X VC”.

Când vine vorba de randamentele așteptate din zona de VC, o zona cu riscuri mai mici și cunoscute, investitorii au aceleași așteptări cum au de la investițiile în Crypo. Percepțiile legate de gradul de risc al acestor metode investiționale pun pe primele poziții ale clasamentului Crypto, Crowdfunding, Angel Investing, VC, bursele străine, apoi Private Equity și bursa locala. Cele mai sigure investiții sunt, în percepția respondenților studiului ROCA X, Arta/Bijuteriile, Obligațiunile, Depozitele, Imobiliarele și fondurile mutuale.

”Ideea de Venture Capital s-a născut și consacrat în SUA ca motor al inovației și dezvoltării economice. Date oficiale arată că 41% din valoarea tranzacționată pe piețele publice din SUA (market capitalization) și respectiv 62% din cheltuielile de cercetare – dezvoltare din SUA sunt generate de companii susținute de VC-uri. Ȋn plus, jumătate dintre companiile listate public fondate în ultimii 50 de ani au fost susținute de VC-uri generând 2/3 din valoarea lor totală de piață și mai mult de 92% din bugetele de cercetare-dezvoltare și valoarea patentată. Prin urmare orice economie sănătoasă are nevoie de o industrie puternica de Venture Capital si Private Equity. ” a declarat Andrei Cionca, CEO Impetum Group și Fondator ROCA X.

Acest motor de dezvoltare este susținut în SUA de apetitul foarte ridicat al americanilor pentru risc. Noțiunea de Venture Capital este încă una foarte nouă pentru piața din Romania iar echipa ROCA X, fiind prima și singura echipă înregistrată ca Manager de Fond de Investiții Alternative cu capital de risc de tip European Venture Capital din Romania își propune prin acest studiu să contribuie la popularizarea ei în rândul investitorilor.

”Clasamentul în sine nu aduce multe surprize, însă nivelul de risc perceput nu este unul confirmat de realitatea din piață. Cu cât investiția este într-o etapă mai incipientă de dezvoltare a unei companii, cu atât ea este mai riscantă. Investițiile la nivel de accelerare/incubare au o rată de supraviețuire de doar 10%, în timp ce investițiile Pre-seed sau Seed, în care ROCA X activează, au o rată de succes la nivelul companiilor de ~35%, restul de 65% având randamente subunitare. Folosindu-și însă priceperea și experiența, VC-urile active în pre-seed și seed reușesc, prin dublarea expunerii pe companiile câștigătoare, să aducă randamente atractive, iar odată ajunși în zona de Serie A procentele se inversează: 65% dintre acestea ajung să obțină și o rundă de finanțare de tip serie B, iar dintre acestea numai 1 din 100 nu reușește să treacă la nivelul următor.  (sursa aici) ” a completat Alexandru Bogdan – CEO & GP ROCA X.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*