Stațiunea Mamaia are o nouă identitate de brand

Litoralul românesc. FOTO Organizația Patronală Mamaia-Constanța

Începând cu această vară, stațiunea Mamaia va fi reprezentată de o nouă identitate de brand. Proiectul include, pe lângă logo și slogan, care vor fi utilizate în mod oficial pentru a identifica destinația, o strategie de repoziționare în piață și o serie de acțiuni menite să îmbunătățească imaginea stațiunii. Inițiativa de creare și implementare a unei noi abordări în marketing și comunicare pentru Mamaia aparține Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța, o asociere constituită de autoritatea locală și patronatele din turism, pentru gestionarea activităților de promovare a stațiunii.

Noul logo, conceput într-o estetică minimalistă, încorporează simboluri emblematice ale destinației, reinterpretate cu o abordare actuală. Culorile răsăritului de soare din mare au fost alese ca reprezentative pentru imaginea stațiunii, astfel, noul brand va fi reprezentat printr-o îmbinare de oranj, galben, albastru marin și bleu.

Sloganul asociat noii imagini a stațiunii „Unde distracția întâlnește marea”, exprimă succint propunerea unică de valoare a brandului și urmărește să facă tranziția între reputația stațiunii ca loc de distracție și oferta sa reală, o destinație care oferă cadrul în care fiecare turist își poate trăi experiența personalizată.

Această nouă identitate caută să scoată în evidență esența destinației turistice, să sublinieze procesul de reinventare pe care Mamaia îl parcurge și, în același timp, consecvența în valorificarea tradiției sale de peste un secol. În acest fel, Mamaia se pregătește să-și îmbogățească oferta și să se adreseze unei categorii mai largi de vizitatori, fără a renunța la farmecul care a consacrat-o.

„Ne dorim ca lansarea acestei identități de brand să fie percepută drept intrarea într-o nouă etapă din viața stațiunii. Mamaia a avut de-a lungul timpului diverse poziționări față de turiști și a evoluat, în ultimii ani, către o nișă destul de îngustă, de la o stațiune a familiei și a amintirilor din vacanță pentru generații întregi, la una a tinerilor, care vin la mare mai mult pentru cluburi și festivaluri. Ne dorim ca acum, după mai mult de 100 de ani de activitate turistică în acest loc, să putem reuni într-o singură destinație, sub același brand, ambele categorii de turiști și o gamă largă de experiențe diferite. După investițiile din ultimii ani, prin care Mamaia a câștigat 30 de hectare de plajă, dar și hoteluri și restaurante la standarde internaționale, considerăm că a venit momentul să îi invităm la mare și pe cei care, din diverse motive, au ocolit, în ultimii ani, litoralul românesc.”, a explicat George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.

Lansarea noii identități de brand, care va susține eforturile de promovare, vine la scurt timp după ce stațiunii i-a fost oferită și distincția „Destinația anului 2023”.

Noua imagine va fi prezentată pentru prima dată în fața turiștilor aflați pe litoral și constănțenilor vineri, 14 iulie, începând cu ora 20:30, la primul din seria de concerte organizate de OMD la Cazinoul din Mamaia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*