Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna august 2022.
Suma autorizată la plată este în valoare de 1.395.639,25 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
CNAIR a anunțat că în perioada 18.01.2023 – 22.01.2023 se vor desfășura trei transporturi cu depășiri pe traseul: Borș II PTF – A3 – DN19 – Centura Oradea – DN1 – A3 – DN1F – Cluj-Napoca – Centura […]
June Communications anunță debutul proiectului european „InBestSoil – Evaluarea monetară a serviciilor ecosistemice ale solului și crearea de inițiative pentru investiții în sănătatea solului: stabilirea unui cadru pentru includerea sănătății solului în mediul de afaceri […]
CNAIR a anunțat că în perioada 30.06.2023 – 04.07.2023 se vor desfășura opt transporturi cu depășiri pe traseul: Negoiești (județul Prahova) – DN1A – DN1 – DN72 – Găiești – DN61 – A1 – Pitești – DN7 – […]
Be the first to comment