Sprijin de 260 de milioane de euro din partea BEI pentru modernizãri și dotãri ale unitãților spitalicești și creșterea gradului de siguranțã rutierã

Ministerul Finanțelor. FOTO Ministerul Finanțelor

Trei noi contracte de finanțare au fost semnate între Banca Europeanã de Investiții și Ministerul Finanțelor, cu o valoare totalã de peste 260 milioane euro. Contractele vizeazã, pe de o parte îmbunãtãțirea siguranței drumurilor naționale din România și reducerea numãrului de accidente, rãniri și decese, iar pe de cealaltã, reabilitarea, reamenajarea și extinderea a 26 unitãți sanitare din țarã, în scopul pregãtirii acestora din perspectiva unor potențiale viitoare pandemii, dar și pentru susținerea sectorului spitalicesc public supraîncãrcat.
În ceea ce privește contractul de finanțare în valoare de 50 mil Euro, destinat sprijinirii realizãrii unor investiții privind siguranța rutierã, data limitã de tragere a împrumutului este de 5 ani de la semnare. Valoarea totalã a proiectului este de circa 100 milioane euro, iar implementarea acestuia va fi asiguratã de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
(MTI), prin Compania Naționalã de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Proiectul include 89 de investiții în sensuri giratorii, pasaje superioare sau subterane, respectiv sisteme de dirijare/semnalizare și se estimeazã cã va fi finalizat pânã în anul 2027.
De asemenea, BEI va finanța 2 proiecte de investiții de peste 210,6 milioane euro pentru susținerea sectorului spitalicesc public supraîncãrcat. Proiectele au în vedere reabilitãri, extinderi, consolidãri, modernizãri și dotãri pentru 26 de unitãți spitalicești din județele Bacãu, Bihor, Brașov, Cãlãrași, Constanța, Covasna, Dolj, Harghita, Giurgiu, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman și Municipiul București.
Implementarea va fi asiguratã de Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice și Administrației (MDLPA), prin Compania Naționalã de Investiții (CNI). Se estimeazã cã realizarea investițiilor va fi finalizatã în 2025.
Investițiile selectate a fi incluse în cele trei proiecte prezintã un raport cost beneficiu ridicat.
Proiectele sunt publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor, la rubrica Transparențã.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*