Soluția digitală PlanRadar este utilizată pe 1.000 de șantiere în România

FOTO Graffiti PR

PlanRadar, platforma digitală SaaS de gestionare pe teren a documentației, a sarcinilor și a comunicării în cadrul proiectelor de construcții și imobiliare, este utilizată în peste 1.000 de șantiere din România, la mai puțin de 1 an de zile de la lansarea pe piața locală.

Fondată în anul 2013, Austria, PlanRadar digitalizează toate procesele zilnice și comunicarea în domeniul imobiliar și al construcțiilor, conectează toate părțile implicate în proiect și oferă acces în timp real la date valoroase ale proiectului, permițând echipelor să crească calitatea, să reducă costurile și să realizeze lucrările mai rapid.

„În condițiile în care sectorul PropTech este în continuă creștere, PlanRadar aduce industria globală de construcții și imobiliare în viitorul digital. În plus, PlanRadar Connect este menit să îmbunătățească conexiunea soluțiilor tehnologice, permițând utilizatorilor PlanRadar sincronizarea cu alte aplicații, fără a fi nevoie de codificare complexă. În continuare, încurajăm investițiile în departamentul de cercetare și dezvoltare și avem în plan crearea unui nou hub tehnologic pentru a crea noi soluții tehnologice pentru platforma SaaS care stabilește noi standarde de industrie” afirmă Domagoj Dolinsek, Co – Founder PlanRadar.

„La nivel local, PlanRadar este utilizat de către partenerii noștri în peste 1.000 de șantiere. Creșterea durabilă pe care PlanRadar a obținut-o la nivel pe piața locală este dovada muncii și a angajamentului echipei din România, care numără în prezent peste 10 persoane.” afirmă Bojan Petkovic Country Manager SEE PlanRadar.

Disponibilă pe 60 de piețe din întreaga lume, PlanRadar este utilizată de peste 100.000 de profesioniști pentru a urmări, a se conecta și a rezolva probleme pe șantier și în afara acestuia.

Prezent la evenimentul de Meet & Greet PlanRadar România organizat săptămâna trecută, Cătălin Podgoreanu, Operations Director Brisk, adaugă: „Unul dintre scopurile prezente în strategia Brisk Group îl reprezintă agilitatea  de a menține traiectoria proiectelor în care suntem implicați prin livrarea serviciilor de Project și Cost Management în construcţii. Considerăm că, pentru a menține industria noastră de construcții agilă, trebuie să construim sustenabil și corect. Din fericire, azi avem în România o piață efervescență ce permite să ne extindem și să participăm la inovații, mai ales în proiecte ce îmbină tehnologia digitală cu tehnologia de protecție a mediului înconjurător, iar PlanRadar ne ajută să ne îndeplinim aceste obiective.”

Tudor Popp, Partener Fondator Rec Immpuls, completează: „Cred că am fost primii clienți PlanRadar România și, de la primul telefon până acum, am utilizat PlanRadar în mai multe proiecte. Am început să utilizăm PlanRadar odată cu un proiect foarte mare – evaluarea și reconsolidarea a 50 de clădiri. În acel moment, ne-am dat seama că avem nevoie de ajutor digital pentru a nu omite niciun proces de lucru în condițiile în care ar fi fost nevoie să angajăm mulți oameni pentru a realiza acest lucru manual. Astfel, PlanRadar ne-a ajutat să finalizăm proiectul și să ne orientăm și către altele”.

PlanRadar este disponibil în prezent în 19 limbi și poate fi utilizat pe toate dispozitivele IOS, Windows și Android. Cu sediul central în Viena, PlanRadar are birouri în întreaga lume, inclusiv în România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*