SmartBill anunță integrarea cu e-Factura, permițând celor 60.000 de clienți accesul la sistemul național de facturare electronică

Radu Hasan

SmartBill susține digitalizarea mediului de business din România prin integrarea cu sistemul național de facturare electronică e-Factura. Astfel, orice utilizator SmartBill va avea acces la acest serviciu automat, chiar înainte ca acesta să devină obligatoriu. Înrolarea și transmiterea de facturi prin e-Factura sunt momentan opționale, urmând să devină obligatorii pentru mai multe segmente de firme începând cu data de 1 iulie 2022, (conform proiectului de ordin al președintelui ANAF, care pune în aplicare dispozițiile articolului XXXVII din OUG 130/2021) și pentru tot mediul de afaceri ulterior, nefiind încă stabilit un termen.

Proiectul e-Factura se înscrie în strategia europeană care vizează eliminarea birocrației la nivel european, digitalizarea relațiilor comerciale și eficientizarea procesului de colectare a impozitelor și taxelor. Un raport al Comisiei Europene arată că, anual, pe plan local, se pierd aproximativ 6 miliarde de euro[1], iar prin digitalizarea relației dintre autorități și mediul de business, aceste pierderi vor fi diminuate semnificativ. În prezent, proiectul demarat de Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru implementarea facturii electronice în relația Business to Government este în fază de testare, dar pe măsură ce va fi extins ar trebui să devină vizibile efectele pozitive asupra economiei.

ANAF a publicat la începutul acestui an proiectul care prevede lista produselor cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B, pentru care devine obligatorie transmiterea facturilor emise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, conform OUG 130/2021.

Astfel, au fost stabilite cinci categorii de produse considerate cu risc fiscal ridicat, proiectul precizând pentru fiecare în parte motivațiile încadrării în această categorie.

Cele 5 categorii de produse sunt:

  • Legume, fructe, rădăcini și tuberculi alimentari, alte plante comestibile
  • Băuturi alcoolice
  • Construcții noi
  • Produse minerale (apa minerală naturală, nisip și pietriș)
  • Îmbrăcăminte și încălțăminte

„Salutăm această inițiativă deja prezentă în alte țări UE unde facturarea electronică a adus beneficii atât mediului economic, cât și statului. Proiectul, așa cum se prezintă până acum pare să aibă o direcție care va fi un WIN – WIN, astfel am luat decizia de a integra deja SmartBill la e-Factura chiar dacă încă nu este obligatorie emiterea de facturi electronice. În urma integrării, cei peste 60.000 de clienții SmartBill, vor fi pregătiți să emită facturi electronice fără niciun efort suplimentar”, a declarat Radu Hasan, CEO și Cofondator SmartBill.

Așteptarea e ca utilizarea e-Factura să devină obligatorie în viitorul apropiat pentru toate entitățile emitente de facturi: firme, PFA-uri, dar și alte instituții. Astfel, toate facturile ar urma să fie înregistrate în sistemul național digital e-Factura, imediat după emitere, chiar înainte ca acestea să ajungă la clienți. Grație integrării realizate de SmartBill, acest proces va fi realizat automat pentru utilizatorii platformei, care sunt peste 60.000 și în continuă creștere.

În plus față de eficientizarea procesului de facturare prin digitalizare, un alt beneficiu al facturării electronice va fi că, în viitor, va contribui la debirocratizarea relațiilor comerciale, reducând în același timp în mod semnificativ utilizarea cantității de hârtie și diminuând amprenta activității economice asupra mediului.

Despre SmartBill

Dezvoltat în 2007, de antreprenorii Radu Hasan, Ioana Hasan și Mircea Căpățînă, SmartBill este în prezent cel mai utilizat și cel mai apreciat program de gestiune și facturare de pe piața din România, cu peste 60.000 de clienți în cloud.

SmartBill se adreseaza unei plaje mari de afaceri, de la PFA-uri, companii mici si mijlocii, și până la multinaționale, din toate domeniile de business. Prin intermediul SmartBill se emit lunar peste 4.000.000 de facturi și se factureaza peste 14 miliarde de euro anual.

În 2016, SmartBill a beneficiat de o investiție de 1 milion de euro din partea fondurilor de investiții Catalyst România și Gecad Ventures,  care au preluat printr-o operațiune de majorare de capital peste 30% din părțile sociale.

În 2020, grupul norvegian Visma a preluat jumătate din companie, dar fondatorii păstrează controlul

Compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 17.000.000 de lei, conform ultimului bilant publicat, fiind unul dintre cei mai importanți jucători din piața softurilor financiar-contabile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*