Secretarii de stat din Ministerul Mediului vor organiza întâlniri locale privind Campania Națională de Împăduriri 2022-2026, în toate județele țării

Pădure. FOTO Romsilva

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) lansează, în această primăvară, o acțiune de promovare, la nivel național, a Campaniei Naționale de Împăduriri 2022-2026, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, ministrul Barna Tánczos a dispus secretarilor de stat din MMAP să organizeze, în perioada următoare, o serie de întâlniri de lucru în fiecare dintre județele României, pentru a oferi informații și detalii potențialilor beneficiari, cu privire la noua linie de finanțare pentru împăduriri.

La întâlnirile de lucru vor fi invitați reprezentanți ai prefecturilor, ai consiliilor județene, ai unităților administrativ-teritoriale de pe raza fiecărui județ, ai producătorilor agricoli locali și ai altor deținători de terenuri pretabile pentru împădurire, persoane fizice sau juridice (indiferent de mărime și formele asociative ale acestora), ai structurilor silvice județene și regionale, precum și exponenți ai presei locale. Fiecărui secretar de stat i-au fost repartizate mai multe județe, după cum urmează:

Ionuț-Sorin Banciu – Brașov, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Gorj;

Lóránd Árpád Fülöp – Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Covasna;

Bogdan-Radu Balanișcu – Botoșani, Suceava, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea;

Dan Ștefan Chiru – Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța, Buzău, Brăila, Tulcea;

Cristian-Valer Beșeni – Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Satu-Mare, Maramureș;

Levente Porzsolt – Hunedoara, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova.

”Ministerul Mediului oferă sprijin financiar pentru împădurirea terenurilor agricole neutilizate, iar în plus oferă o subvenție anuală de 456 euro/hectar pe o perioadă de 20 de ani. Dacă ne dorim ca până în 2026 să plantăm 57.000 ha de pădure, avem nevoie de un efort comun din partea tuturor factorilor interesați. Sunt convins că, prin acțiunile noastre, vom transforma acest program într-un succes”, a declarat secretarul de stat Ionuț-Sorin Banciu.

”Suntem pregătiți să le arătăm potențialilor beneficiari toate avantajele acestei scheme de finanțare lansate în premieră de MMAP. Pe lângă beneficiile reale de mediu și aportul pe care acest program îl va aduce în lupta împotriva schimbărilor climatice, această oportunitate de finanțare poate deveni inclusiv o sursă alternativă de venit, mai ales în ceea ce privește terenurile degradate sau nefolosite”, a precizat, la rândul său, secretarul de stat Bogdan-Radu Balanișcu.

Lansată în luna noiembrie a anului 2022, măsura din PNRR – Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri – are un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice. Totodată, vor fi finanțate lucrări de împădurire și lucrări de îngrijire a plantațiilor și creștere a suprafeței cu vegetație forestieră în lungul căilor de comunicație, în interiorul aglomerărilor urbane (păduri urbane, inclusiv de tipul mini-pădurilor) în jurul localităților și între câmpurile cu culturi agricole, precum și alte categorii de perdele forestiere de protecție.

Primele întâlniri au fost deja stabilite și se vor desfășura conform următorului calendar:

Joi, 02 martie:

județul Ilfov (Dan-Ștefan Chiru)

județul Teleorman (Ionuț-Sorin Banciu)

Luni, 06 martie:

județul Satu Mare (Cristian-Valer Beșeni)

Marți, 07 martie:

județul Cluj (Lóránd Árpád Fülöp)

Joi, 09 martie:

județele Prahova și Dâmbovița (Levente Porzsolt)

Județul Giurgiu (Dan-Ștefan Chiru)

Vineri, 10 martie:

județul Sibiu (Lóránd Árpád Fülöp)

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*