Romsilva a reînnoit certificarea forestieră la standard internațional pentru 80% din pădurile proprietatea publică a statului

Pădure. FOTO Romsilva

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a reînnoit certificarea managementului forestier în standardul internațional Forest Stewardship Council®1 (FSC®) pentru 80% din pădurile proprietatea publică a statului, în urma unui audit complex efectuat de un prestigios organism de certificare din Marea Britanie.

Astfel, suprafața totală a pădurilor proprietatea publică a statului care deține certificarea managementului forestier pe sistemul FSC este de 2.512.551 hectare, adică 80,5% din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Aceste păduri certificate sunt administrate de 233 ocoale silvice de stat din cadrul Romsilva.

În ultimele două decenii, suprafața pădurilor proprietatea publică a statului certificată la nivel internațional a crescut de la 30 de mii de hectare, în anul 2002, la peste 2,5 milioane de hectare, în prezent.

Certificarea managementului forestier pe sistemul FSC reprezintă garanția că pădurile respective sunt gestionate durabil, conform celor mai stricte standarde și norme internaționale din silvicultură, și că lemnul pus pe piață are proveniența certă și legală.

Respectarea standardelor managementului forestier este verificată anual prin misiuni de audit în teren, efectuate de specialiștii unui organism de certificare.

În ultimii ani, în urma acestor verificări în teren, auditorii internaționali au constatat respectarea setului de cerințe privind certificarea forestieră pentru pădurile proprietatea publică a statului administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva care dețin certificarea managementului forestier.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*